1 Decembrie în Mureșenii Bârgăului

Elevii Școlii Gimnaziale Mureșenii Bârgăului au găsit că se cuvine să-și aducă aminte momentele istorice prin care au trecut străbunii lor în urmă cu aproape 100 de ani când, prin voința poporului, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu România, înfăptuindu-se Marea Unire.
Momentul a fost marcat atât prin interpretarea unor frumoase cântece patriotice, cât și prin prezentarea unor fragmente citite, din care ascultătorii au putut afla despre faptele celor care au contribuit la actul Unirii și importanța acestui eveniment. Elevi ai claselor V – VIII, sub îndrumarea profesoarei de istorie Gabriela Drăguș, au adus în fața colegilor mai mici acele clipe glorioase, poate cele mai importante din istoria românilor.
Îmbinarea cântecelor cu povestirea acelor momente a creat un moment solemn în care copiii au trăit bucuria mărețului act al Marii Uniri. Frumoasele costume populare de pe Valea Bârgăului purtate de elevii care au prezentat, au contribuit la crearea acelei stări emoționante. Astfel că în momentul în care s-a cântat Hora Unirii toți elevii prezenți cu părinți și dascăli, instinctiv, s-au prins în hora. Chiar dacă știau că Hora Unirii este ”Imnul” unirii Moldovei cu Țara Românească, hora lor a simbolizat bucuria faptului că au o viață liniștită într-o țară liberă alături de familiile lor. Astfel, momente importante ale istoriei se vor imprima în mintea lor de copii și își vor aduce aminte cu drag de aceste clipe. La mulți ani România, La mulți ani români, oriunde v-ați afla.
Profesor Musteață Călin

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]