12 mai, Maialul Bistriţean Maghiar. Încep înscrierile la concursul de gătit gulaş

Primăria municipiului Bistriţa organizează sâmbătă, 12 mai 2018, în cadrul Maialului Bistriţean Maghiar, tradiţionalul concurs culinar de gătit gulaş dotat cu premii. Evenimentul care se va desfăşura în Pădurea Schullerwald se înscrie în calendarul acţiunilor organizate de Municipiului Bistriţa şi se află la cea de-a şaptea ediţie.

Ca şi în anii precedenţi, Primăria Bistriţa va pune gratuit la dispoziţia fiecărei echipe participante:  spaţiul de desfăşurare al acţiunii, pavilion 3x3 ml lemne de foc, 10 kgș carne porc/vită/oaie, 5 kg, cartofi, 5 kg, pâine - 4 buc. franzelă, șerveţele, tacâmuri, farfurii de unică folosinţă.

Municipalitatea va asigura montarea pavilioanelor şi va pune la dispoziţia participanţilor, gratuit, lemnele de foc şi două ingrediente de bază: carnea şi cartofii.

Concursul este deschis atât persoanelor fizice cât şi agenţilor economici iar termenul limită de înscriere este până la data de 5 Mai 2018. Datorită condiţiilor de spaţiu şi dotare numărul participanţilor este limitat la 20, prin urmare, înscrierile se vor efectua în ordinea depunerii solicitării.

Condiţii de participare: deţinerea unui ceaun cu o capacitate de minim 20 de litri, asigurarea, din resurse proprii, a ingredientelor necesare pregătirii gulaşului, altele decât carnea şi cartofii, care vor fi asigurate de către municipalitate, distribuirea gratuită, la finalul competiţiei, a 30 de porţii persoanelor prezente la manifestare.

Pentru detalii suplimentare puteţi contacta Serviciul Turism, Sport, la telefoanele 0263-223923, 0756222001 - int. 198. Persoană de contact, Ovidiu Bozbici - tel. 0784453035.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5