14 echipaje cu automobile retro au marcat, pe traseul Bistriţa-Pasul Tihuţa, primul raliu din România, din 1904

Într-un oraș ca Bistrița, în aceeași zi, au avut loc două evenimente ce par diametral opuse, dar având de fapt același scop ... preocuparea pentru automobil a bistrițenilor.

Din parcarea SELGROS, a fost dat startul celor 14 echipaje formate din două persoane, ocupând 14 retro-automobile care au parcurs un traseu stradal dreptunghiular prin Bistrita, cronometrate, însă respectând viteza legală și regulile de circulație. Oficialii de pe traseu au fost cei 12 voluntari ai Asociației Tineri Pentru Comunitate Bistrița cu care ACR Bistrița are un parteneriat. O primă premiere a fost făcută înainte de startul propriu-zis,  pentru prezența estetică a mașinilor de către Automobile Service, compania Rombat și reprezentanța Suzuki la Bistrita, fiecare acordând premii proprii. De asemenea, a fost distin și proprietarul celei mai vechi mașini Dacia, din 1969.

Raliul s-a desfășurat în trei etape, respectiv SELGROS - Bistrița stradal - Livezile – Prundu Bârgăului -  Pasul Tihuța (Borgo). Președintele ACR Bistrița,  Emil Iustian Alexandru, și Virgiliu Orza, directorul Filialelor A.C.R. Bistrița-Năsăud și Mureș, au dat startul și au înmânat premiile la final.

La Primăria Livezile s-a făcut o primă oprire, participanții primind cocarde tricolore “Comuna Livezile”, Aceștia au vizitat ’’Casa săsească” din localitate, fiind însoţiţi de un ghid. În parcul din comună, participanţii au fost “recarburaţi” cu sarmale şi apă. A fost dat un nou “Start”, maşinile deplasându-se până în comuna Prundu Bârgăului, unde o reprezentantă a Primăriei le-a oferit cocarde tricolore cu stema comunei.  Finish-ul a fost în Pasul Tihuţa.

A fost acordat un premiu pentru cel mai tânar participant în raliu  - 16 ani  - care a fost copilot, pe o maşină de curse cu care concurează în Campionatul Naţional de Raliuri. De asemenea, a fost dat un premiu pentru echipajul feminin participant în raliu. Doi poeţi bistriţeni au fost distinşi pentru “poezie automobilistică”, Alexandru Cristian Miloş  - Cetăţean de Onoare al Bistriţei şi Augustin Ostace - din Koln, poeziile lor fiind citite în premieră în Pasul Borgo. Un alt premiu i-a fost conferit lui Mihai Ban cu a sa maşină de raliuri.

A fost foarte greu de stabilit o ierarhizare, toţi participanţii încadrându-se în timp şi respectând regulile de circulaţie. ACR Bistriţa i-a premiat pe toţi, cu diplome şi a înmânat şapte cupe pe diverse categorii, TITO ATELIER din Cluj acordând un tricou tuturor celor care au ajuns la final.

Pe tot parcursul raliului, automobiliştii au fost însoţiţi de un echipaj al Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud. La buna desfăşurare a evenimentului, a contribuit şi echipajul Jandarmeriei Bistriţa cu o autospecială. Partenerii A.C.R. Bistriţa au sprijinit cursa, venind cu maşini de remorcare care nu au fost utilizate, de această dată toţi participanţii ajungând la finish. În Bistrita au fost duse la bun sfârşit ambele evenimente ce vizează automobilul, fiind evidenţiat caracterul european al bistriţenilor şi existenţa unei convieţuiri normale între locuitorii burgului nostru, automobilişti sau nu.

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]