150 de euro pentru profesori, chiar de luna viitoare

Până pe 30 noiembrie, personalul didactic, personalul auxiliar şi de conducere ar trebui să primească cele 700 lei pentru perfecţionarea profesională.

Pentru al doilea an consecutiv, peste 250.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi 40.000 profesori din mediul universitar urmează să primească 150 de euro, tot prin programul derulat cu fonduri europene pe care reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei au declarat că intenţionează să îl păstreze până în 2020.

Este al doilea an consecutiv când vin bani europeni pentru personalul din învăţământ. Suma de 150 euro, adică 700 lei, este oferită pentru susţinerea pregătirii profesorilor şi nu există condiţionare strictă de a cumpăra cărţi şi a deconta prin facturi.

Este vorba de o sumă forfetară, pe care profesorii o pot folosi pentru achiziţia de materiale didactice sau pentru participarea la cursuri, conferinţe şi alte activităţi specifice profesiei.

Comentarii

28/11/15 07:00
DANA

INTREBAREA ESTE M-AI PRIMIM SAU NU? ESTE SFARSITUL LUNII NOIEMBRIE SI NU AM PRIMIT

28/11/15 10:45
marius

Dupa cum ai scris "m-ai" ca profesor, sigur nu ar mai trebui sa primesti. Este revoltator ca un dascal sa nu stie scrie romaneste

28/11/15 12:22
George Carp

Doamnă prof. Dana, nu-ţi crapă obrazul de ruşine? Ca dumneata sunt sute de dascăli, eu cunosc cel puţin zece care sunt certaţi cu gramatica.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5