160 de ani de la Unirea Principatelor române

Prof. Ioan Seni

Cercul ASTRA Josenii Bârgăului, președinte - jurist Pavel Știrbu, secretar – Mihai Beltag, custode al Muzeului sătesc pe care l-a înființat și dezvoltat, a organizat în sala festivă a acestei locații o dezbatere dedicată evenimentelor istorice ale lunii ianuarie 2019 : 169 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu și 160 de ani de la Unirea Principatelor Moldova și Țara Românească. Manifestarea a fost moderată de însuși președintele Pavel Știrbu și a luat forma unor discuții libere, operative și la subiect, și cu implicarea a cât mai mulți participanți din cei aproape trezeci, câți au fost prezenți. La prima temă, au scos în evidență locul marelui poet Mihai Eminescu în literatura română și literatura universală profesorii Lucreția Fonogea, Iacob Groze, Ștefan Oltean, Dr Lidia Purdel, pr. Ioan Nechita, Ioan Seni ș.a. care insistau pe necesitatea citirii și recitirii literaturii eminesciene, atât în zilele noastre, cât și-n viitor. Tema Unirii Principatelor a fost expusă pe larg și cu multă consistență bibliografică de profesorul Ioan Ștef care a esențializat evenimentul pe etape, personalități, împliniri și consecințe benefice, integrându-l în contextul european al marilor evenimente, când, pe diferite căi, se unificau atât Italia, cât și Germania. Au avut intervenții privitoare la personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza sau Mihail Kogălniceanu, privitoare la unirea reușită de Mihai Viteazul sau a Marii Uniri din 1918 mai mulți pasionați de istoria evenimențială a românilor : col. r. Iorgu Haidău, ing. Ilie Vlad – exprimar, dr Lidia Purdel, Mihai Beltag și Ioan Seni, care, la invitația președintelui Pavel Știrbu și-a prezentat și recentul volum „Năsăudenii și Marea Unire. Studii istorice”. Cei care-și doresc volumul îl pot procura de la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca. Acțiunea s-a încheiat cu Hora Unirii, cântată și jucată de toți cei prezenți. Evenimentul de la Josenii Bârgăului a mai cuprins și vizita astriștilor bârgăuani la Căminul de Bătrâni din localitate, unde i s-a oferit o diplomă de merit veteranului Pavel Costea (96 de ani). Convorbirea cu bunicul Costea, sănătos și în bună dispoziție, a înseninat întreaga atmosferă, mai ales că acest Cămin îi asigură cele mai bune condiții, atât lui, cât și soției sale sau celor peste 50 de bunici și bunicuțe, aflați în îngrijirea unui personal calificat ce răspunde cu multă solicitudine oricăror pretenții.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]