17 persoane salvate de jandarmii montani în 2009

În primul semestru al acestui an, structurile teritoriale specializate din zonele montane sau balneare de la nivelul judeţului au acţionat conform prevederilor locale la menţinerea ordinii şi liniştii publice şi a unui climat de siguranţă publică în staţiuni şi pe traseele turistice, desfăşurând activităţi de informare, îndrumare şi prevenire a producerii accidentelor pe traseele montane şi în zona locurilor de agrement. În perioada precizată efectivele din cadrul Posturilor Montane de Jandarmi din Rodna şi Piatra Fântânele şi a Postului de Jandarmi Staţiune Balneară Sângeorz-Băi au executat acţiuni atât independent cât şi în cooperare cu lucrători din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, ai Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei şi ai Gărzii de Mediu, care au avut drept scop responsabilizarea cetăţenilor pentru combaterea actelor de vandalism, constatatrea şi luarea măsurilor care se impun în cazul încălcării legislaţiei din domeniul forestier şi a normelor de convieţuire socială, prevenirea accesului neautorizat pe drumurile forestiere, prevenirea depozitării de deşeuri, a campărilor ilegale, conştientizarea cetăţenilor asupra pericolului pe care îl reprezintă izbucnirea unor incendii şi dezastrul ecologic creat de gunoiul menajer abandonat precum şi pentru a face cunoscute regulile de vizitare ale zonelor protejate. Aceste activităţi vor fi continuate pe tot parcursul sezonului estival. De asemenea, în perioada de referinţă misiunile de menţinere a ordinii publice s-au executat şi de către Detaşamentul 1 J. Mobil şi Grupele de Supraveghere şi Intervenţie Beclean şi Năsăud.

Au fost 325 misiuni de menţinere a ordinii publice, cu 22,8% mai puţin faţă anul trecut în aceeaşi perioadă, când au fost 421 acţiuni; 50 misiuni de asigurare a ordinii publice, scăzând cu 7,4%, faţă de anul trecut când au fost 54 de acţini. Misiuni de restabilire a ordinii publice au fost 10, crescând cu 42,9%, faţă de 7 în semestrul I 2008; acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii -452, au crescut cu + 120,5%, faţă de 205 în semestrul I 2008. Au fost aplicate 215 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 57.700lei, persoane salvate-17, acţiuni de salvare -14. Prin misiunile executate în staţiunile montane şi balneare s-a reuşit gestionarea cu succes a situaţiei operative, fapt relevat şi de aspectul că în aceste zone nu au fost înregistrate fapte de natură penală, care să provoace un disconfort turiştilor aflaţi la odihnă şi recreere, sau care să afecteze flora, fauna, ariile protejate, regimul silvic şi piscicol, comunică ofiţer relaţii publice, lt. Georgeta Căşvan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5