200 de elevi au învăţat tainele podoabelor de la Virginia Linul la Muzeul Viticulturii Goleşti

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti au organizat, timp de două săptămâni, atelierul de creaţie populară Arta confecţionării podoabelor tradiţionale, ediţia a VII-a, sub coordonarea creatoarei populare Virginia Linul, din Salva.
200 de elevi au învăţat cum să confecționeze podoabe tradiționalede la vestitul meşter popular Virginia Linul, cea care urmează în această perioadă şi un doctorat având ca temă central costumul popular.
Coliere lucrate din mărgele, „zgărdane”, „zgărzi”, „borşoane”, „salbe”, „plastoane” sunt nelipsite din costumul femeiesc. Cea mai răspândită podoabă purtată este „lătiţarul”, o bentiţă alcătuită dintr-o ţesătură fină din mărgele policrome, întâlnită în Ţara Oaşului, Ţara Lăpuşului, Maramureş, Năsăud, Valea Jiului. Despre toate acestea au învăţat ucenicii, creaţiile lor fiind expuse, ulterior, în conacul Goleştilor, cele mai bune dintre fiind premiate de către reprezentanții instituției.
“ A fost o experienţă frumoasă, copiii au învăţat să confecţioneze podoabe populare şi să coase cu mărgele, să işi faca poşete, cordoane, coliere, brăţări şi multe altele. Au fost foarte fericiţi că învaţă tainele meşteşugului, şi învaţă să preţuiască valoarea muncii” declară Virginia.
În acelaşi cadru, năsăudeanca a participat la Conferinţa internaţională UNESCO, unde au fost prezenţi reprezentanţi din 14 ţări, dintre temele abordate amintind prezenţa tinerilor în muzee. Iată că Virginia Linul este unul dintre năsăudenii care ne reprezintă cu cinste tradiţiile la manifestări importante, fiind un factor de disiminare al acestora.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship