2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Manifestări ample la Mănăstirea Dobric, ce are acest hram

2013 - Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” în Patriarhia Română

La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 25 octombrie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2013 să fie declarat Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la împlinirea a 1 700 de ani de la Edictul de toleranţă religioasă de la Milano (313).

Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru naţional bisericesc pentru realizarea în anul 2013 a proiectului liturgic, cultural şi mediatic intitulat 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română.

În primul semestru al anului 2013, tema va fi tratată sub genericul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase” cu următoarele subteme:

- Starea imperiului roman înaintea Edictului de la Milano - 313 (criza politică, militară şi socială, persecutarea creştinilor şi suferinţa Bisericii creştine etc.);
- Edictul de la Milano (313) - toleranţă şi libertate pentru Biserica creştină (convertirea la religia creştină a Împăratului Constantin cel Mare, urmările Edictului de la Milano – Carta libertăţii creştine şi a toleranţei religioase etc.);
- Sfinţii Împărtaţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii (politica socială şi religioasă a lui Constantin cel Mare şi relaţiile dintre Stat şi Biserică, viaţa bisericească în timpul împăratului Constantin cel Mare etc.).

În al doilea semestru al anului 2013, tema va fi tratată complementar sub genericul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii” cu următoarele subteme:

- Importanţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa şi activitatea Bisericii (dezvoltarea vieţii liturgice, a artei şi arhitecturii creştine, educaţia şi familia creştină, apărarea demnităţii umane prin legi şi opere de caritate etc.);
- Actualitatea politicii religioase, sociale, legislative şi social-filantropice a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa lumii contemporane (libertatea religioasă într-o lume secularizată şi laicizată, omul politic contemporan şi religia creştină, sărbătorirea duminicii şi a marilor sărbători bisericeşti, construirea de biserici, sprijinirea de către Stat a activităţilor social-filantropice şi cultural-educaţionale ale Bisericii etc.);
- Evlavia şi cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de către Biserică (liturgic, iconografic etc.).

În luna octombrie 2013, la Palatul Patriarhiei va avea loc o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română şi va fi organizată o expoziţie tematică reprezentând pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi biserici importante cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

În anul 2013, agenţiile de pelerinaj ale Patriarhiei Române vor organiza pelerinaje la Roma, Milano, Constantinopol, Ierusalim, Niş, precum şi în alte locuri unde se află vestigii ale ctitoriilor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Pentru şcolile de teologie din Patriarhia Română, anul 2013 este şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae”. Cu acest prilej, vor fi organizate un concurs naţional privind cunoaşterea vieţii şi operei Părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993), cel mai mare teolog român, precum şi multe momente comemorative în Bucureşti şi în alte oraşe.

Mănăstirea Dobric este singurul aşezănt monahal din Mitropolia Clujului ce poartă numele Sfinţilor Împăraţi. La hram şi-a anunţat prezenţa deja mitropolitul Andrei, fiind aşteptaţi şi alţi înalţi prelaţi.

Comentarii

18/05/13 20:11
simion Holbura

Simi,SUA.Lasati sfintirile si ducetiva la lucru caci ca miine no sa aveti ce MINCA.E adevarat ca voua Popilor va place sa mergeti de la o pomana la alta ca sa nu lucrati,ca nu puteti sa va vedeti pantofi de BURTILE mari pe care le aveti(Lui Isus ii puteai sai numeri oasele scrie BIBLIA...).Ducetiva la lucru si faceti ceva, lasati mascaradele care le practicati ca n-au nimic cu BIBLIA...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5