245 de ani de atestare documentară şi Ziua Eroilor, sărbătorite la Şanţ

Ziua de 17 mai a avut dublă  semnificație pentru locuitorii din comuna de la izvor de Someș, astfel că astăzi, pe lângă semnificația religioasă, a fost sărbătorită și Ziua Eroilor, dar și 245 de ani de atestare documentară a localității. Inițiatorul manifestărilor de astăzi a fost învățătoarea Silvea Moisil care împreună cu elevii clasei a III-a B de la Școala Gimnazială "Enea Grapini" din Șanț au pregătit un program de poezie și cântece patriotice care să marcheze această zi importantă pentru întreaga comunitate.

                “Avem datoria sfântă de a ne cinsti eroiii și de a nu îi da uitării, pentru că acești oameni au luptat și și-au dat viața pentru ca noi să putem fi mândri de faptul că suntem români, dar mai ales șănțeni,“ a declarat învățătoarea Silvea Moisil.

                “Muțumesc tuturor copilașilor, care astăzi, îmbrăcați în portul nostru popular au venit să cinstească memoria eroilor neamului,  astăzi  în zi de sărbătoare, de Înalțarea Domnului, o sărbătoare deosebită în inima tuturor celor care s-au născut la izvor de Someș și nu numai, pot să spun că am avut o manifestare deosebită, practic o poveste a Șanțului în versurile voastre, ale copiilor, o radiografie a comunei, a activității pe care o avem în viața cotidiană. Mă bucur că suntem aici să cinstim memoria celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă din Europa și au rămas pe câmpurile de bătălie departe de glia strămoșească. Acesta este cel mai mare respect pe care îl putem arăta înaintașilor noștri prin versurile și cântecele aduse astăzi de glasuri și inimi curate de copii. Vă mulțumesc și Duumnezeu să vă binecuvânteze”, a declarat primarul comunei Șanț, inginerul Ioan Szabo.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]