27 de brazi şi 100 de petarde, ilegal spre vânzare în Piaţa Decebal şi în Piaţa Independenţei Nord

Jandarmii bistriţeni au intensificat în această perioadă acţiunile specifice atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, pe linia protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite privind brazii pentru Crăciun şi materialele pirotehnice.
În cursul zilei de luni, 23 decembrie a.c., au fost depistate mai multe persoane care ofereau spre vânzare atât în Piaţa Decebal cât şi în Piaţa Independenţei Nord, un număr total de 27 de brazi. La vederea jandarmilor o persoană şi-a abandonat marfa şi a fugit de la faţa locului.
În timpul verificărilor jandarmii au depistat asupra unei persoane şi un număr de 100 de petarde deţinute în vederea comercializării ilicite.
Brazii şi materialul pirotehnic au fost predate organelor silvice abilitate, respectiv organelor de poliţie, în vederea continuării cercetărilor.

Acţiunile punctuale de depistare a celor care încalcă legea vor continua pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, pentru a preveni atât tăierile, comercializarea brazilor pentru Crăciun şi comercializarea ilegală a materialelor pirotehnice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5