314 milioane de euro aprobate pentru proiecte de modernizare a satului românesc

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a contractat până în acest moment 127 de proiecte, în valoare de 313,88 milioane de euro, pentru Măsura 322 – „Renovarea şi dezvoltarea satelor”.

În prezent se mai află în etapa de evaluare-selectare proiectele depuse în sesiunea noiembrie-decembrie 2008, în număr de 825 de proiecte în valoare de 2.145 milioane de euro.

Pe parcursul sesiunilor de depunere a proiectelor din anul 2008, la Oficiile Judeţene ale APDRP au fost depuse 1.370 de proiecte, pentru renovarea şi dezvoltarea satelor, prin care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare totală de 3,32 miliarde de euro. Astfel, solicitările depuse în anul 2008 au depăşit cu peste 500% alocarea anuală a Măsurii 322, respectiv de 618,43 milioane de euro.

„Analizăm posibilitatea să propunem Autorităţii de Management a PNDR ca în acest an să decidă alocarea întregii sume disponibile până la finalul Programului pentru ca limitarea financiară să nu mai fie un impediment”, a declarat Mihai Gavril Vădan, directorul general al APDRP.

Nu toate cererile de finanţare au putut fi finanţate, atât din cauza unor erori de proiectare şi neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate de către solicitanţi, cât şi din cauza obţinerii unor punctaje de selecţie reduse.

Astfel, prin cererile de finanţare deja depuse se vor implementa proiecte care vor crea 461 de km de drumuri comunale, 811 de km de reţele de alimentare cu apă şi 1.391 km de conducte de canalizare.

Prin Măsura 322 - „Renovarea şi dezvoltarea satelor” pot fi finanţate proiecte integrate de infrastructură de bază (apă, canalizare, drumuri, energie electrică, gaz), dar şi de amenajare a spaţiilor publice, servicii pentru populaţia rurală (grădiniţe, azile, etc.) sau renovarea monumentelor de patrimoniu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5