5 artişti israelieni expun la Sinagogă

Galeria Lina a Centrului Multicultural Sinagoga Bistriţa, prin Fundaţia Sociatatea de Concerte Bistriţa şi Comunitatea Evreilor Bistriţa, vă invită să vizitaţi expoziţia Obiecte/Subiecte a artiştilor Arie Berkowitz, Digi Dekel, Belu Simion Făinaru, Yehudit Matzkel, Philip Rantzer. Vernisajul va avea loc marţi, de la ora 18.00, în prezentarea lui Caius Roraru - sculptor şi a preşedintelui Gavril Ţărmure. Cu această ocazie va fi lansată şi cartea "O familie sub trei terori" de Romulus Berceni, Editura Charmides 2012, de către Fredi Deac şi Al.Uiuiu.
Expoziţia prezintă lucrările a 5 artişti israelieni de origine română care au venit în Israel la vârste diferite, dar care fiecare păstrează cu sine amintiri din ţara unde s-au născut, din cultura locurilor unde au copilărit. Fiecare aduce poveştile sale prin obiecte moştenite, găsite, cumpărate, primite, fotografiate sau reconstituite. Felul în care fiecare obiect este prezentat sau compus cu alte obiecte sau imagini devine o poveste în sine, despre artist, despre familia sa, despre oamenii din jurul său, din trecut sau din prezent. Trecutul revine în prezent cu întrebări: unde şi cum trăim, ce se întâmplă în spaţiul unde trăim acum, cum se păstrează moştenirea noastră spirituală. Expoziţia este realizată cu spijinul Ambasadei Israelului la Bucureşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5