5 lucruri pe care trebuie să le știi despre operația de liposucție

Liposucția este o procedură la care multe persoane apelează pentru a obține o siluetă mai armonioasă. Ea presupune îndepărtarea excesului de grăsime prezent în diferite zone ale corpului, cu precădere abdomenul, dar și brațele, coapsele, gambele sau chiar sânii.

Înainte de a te decide dacă o astfel de intervenție este soluția potrivită pentru tine și, mai ales, înainte de a o urma, este important să știi câteva detalii despre aceasta. Iată care sunt acestea.

1. Care este tiparul candidatului ideal pentru operația de liposucție?

Persoanele care pot apela la o astfel de tehnică și au cele mai mari șanse de a obține rezultate satisfăcătoare sunt cele care au deja o greutate constantă. Liposucția este mai degrabă o procedură decât o operație și îndepărtează acele depozite de grăsime care nu dispar nici în urma exercițiilor fizice, nici a dietei.

Așadar, liposucția nu te va ajuta să slăbești. Ea se adresează acelor pacienți care au depozite adipoase localizate în zona dintre mușchi și piele, dar și o piele elastică și o stare de sănătate foarte bună, fără afecțiuni cronice. Astfel, silueta poate fi sculptată cu ușurință și se poate obține efectul dorit.

2. Este posibil ca depozitele de grăsime să se refacă după liposucție?

În cadrul procedurii, se intervine asupra anumitor celule adipoase prezente în organism, care nu se vor putea reface. Însă, celulele adipoase rămase se pot dezvolta, iar acele depozite care ne deranjează și ne afectează silueta își pot face din nou apariția. Așadar, dacă ai urmat o dată o astfel de procedură, va trebui să ai grijă în continuare la alimentație și la regimul de viață pentru a-ți putea menține corpul în forma dorită.

3. Ce tipuri de liposucție există?

Procedura se poate realiza atât prin metode clasice, cât și moderne. Liposucția clasică se realizează prin injectarea unei soluții speciale în zonele unde se dorește intervenția. După aproximativ 20 de minute, va începe procedura prin care se va aspira grăsimea în cauză.

Celălalt tip de procedură este liposucția cu jet de apă. Aceasta presupune injectarea aceluiași tip de soluție, însă într-o cantitate mai mică. Metoda este una mai modernă deoarece asigură o recuperare mai ușoară, intervenția în sine este ceva mai confortabilă, iar gradul de traumă la care sunt supuse țesuturile este mai scăzut. Alege o clinică modernă pentru operația de liposucție unde să poți beneficia de o astfel de tehnologie.

4. Este necesară anestezia generală?

Răspunsul la această întrebare depinde de cât de mare este zona asupra căreia se intervine. Dacă se va aspira grăsimea doar de pe anumite zone restrânse, procedura poate fi realizată cu anestezie locală. Însă, dacă se va realiza o remodelare a întregului corp sau a unei zone extinse, medicul ar putea recomanda anestezia generală.

5. Cât timp durează recuperarea după procedură?

Această perioadă variază de obicei de la un pacient la altul, în funcție de cât de extinse au fost zonele asupra cărora s-a intervenit. Ar fi necesară, în medie, o perioadă de 14 zile de odihnă, în care pacientul să evite efortul fizic intens și să ofere timp corpului să își revină.

Liposucția este o procedură de remodelare corporală prin care se pot îndepărta acele depozite de grăsime “încăpățânate”. Ia legătura cu un chirurg estetician și, împreună, puteți stabili dacă această tehnică este potrivită pentru tine și care sunt zonele unde ar fi necesară.

Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastica si estetica

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosmedica/


 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5