50 de ani trăiţi împreună

Era o zi frumoasă de vară în 20 iulie 1961 şi o marea sărbătoare a Sf. Ilie, praznicul şi hramul, pe atunci, al Mănăstirii Piatra Fântânelelor, unde veneau o mulţime de credincioşi, din toate colţurile, purtând straie populare de sărbătoare, care dădeau locului un aspect de grădină cu flori.

Pe stânca vulcanică de lângă mănăstire, un simbol sfânt ce străjuieşte de milenii aceste locuri ale bârgăuanilor, erau urcaţi mai mulţi bărbaţi spre a contempla, de la mare înălţime, frumuseţea împrejurimilor. Printre ei, acolo sus, venit din Valea Someşului, era şi credinciosul Vasile, din Maieru, un adevărat fecior al codrilor, frumos şi impunător, care atrăgea atenţia celor de jos. Flăcăul de pe Someş cerceta cu încântare întinsele împrejurimi bârgăuane, fără a bănui că foarte aproape, undeva în mulţimea de jos, se afla iubirea vieţii lui, Ioana din Bârgău, care îl cerceta cu mare interes.

Dar cum undele binefăcătoare se transmit foarte uşor şi acţionează în unele cazuri simultan, ochii lui Vasile, care învăluiau cu mare curiozitate mulţimea, au rămas la un moment dat pironiţi asupra unei singure fiinţe, la vederea căreia a ţâşnit scânteia dragostei. Încrucişarea privirilor a aprins focul unei iubiri fulgerătoare, la prima vedere, care a condus, în timp, la o dragoste adevărată, durabilă, care i-au unit pentru totdeauna.

Cei doi tineri, Vasile Cioncan şi Ioana Curean, s-au cunoscut şi în 15 ianuarie 1962 şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu, ajungând să-şi serbeze Nunta de aur, după 50 de ani petrecuţi împreună, duminică 19 februarie 2012, în Căminul Cultural din Susenii Bârgăului, alături de întreaga familie şi preoţii din sat, Dumitru şi Gabriel Pugna, cu soţiile lor.

Căsătoria dintre Vasile şi Ioana a dat roade, în decursul anilor, prin închegarea unei bune gospodării şi aducerea pe lume a patru copii: Ioan, Vasile, Aurel şi Florica, la rândul lor realizându-şi propriile gospodării şi activităţi, adăugând şi ei alţi copii şi nepoţi, la marea familie.

Aniversarea Nunţii de aur, a doi oameni care şi-au unit destinele respectându-se şi ajutându-se unul pe celălalt, dând viaţă şi sprijin copiilor, neamurilor şi oamenilor din jur, a fost o nespusă bucurie şi o mare mulţumire, atât pentru cei sărbătoriţi, cât şi pentru cei care s-au alăturat, din suflet, acestui eveniment.

Cei doi sărbătoriţi au fost adânc impresionaţi de atenţia acordată, badea Vasile din fire mai tăcut, lăsând-o pe lelea Ioana, o femeie foarte glumeaţă, să-şi dea drumul talentului său, compunând, chiar pe loc, următoarele versuri:

Ţie Doamne îţi mulţumesc

Pentru acesta dar ceresc

Cam ajuns ca să trăiesc

Cincizeci de ani să împlinesc

De când noi ne-am cununat

Şi viaţa-n mână am luat

Fiu-ai Doamne lăudat.