Programul ,,Renaşterea satului românesc”

50% dintre imobile vor fi date în folosinţă profesorilor

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului primeşte, până pe 31 martie, cereri pentru construcţia de case destinate specialiştilor prin programul ,,Renaşterea satului românesc - zece case pentru specialişti în mediul rural”.

Hotărârea de Guvern referitoare la programul ,,Renaşterea satului românesc” a fost adoptată în şedinţa de pe 23 februarie, iar vineri - 12 martie în Monitorul Oficial nr. 162/2010 au fost publicate şi normele de aplicare a programului.

Conform acestor norme, în cazul în care într-o comună sunt foarte multe solicitări pentru locuinţe din partea specialiştilor vizaţi, şi dacă există suficient teren care să fie pus la dispoziţia ANL pentru construirea imobilelor, atunci Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului poate aproba edificarea a 15 astfel de locuinţe.

O altă prevedere importantă vizează repartizarea caselor: cel puţin 50% dintre imobile vor fi date în folosinţă cadrelor didactice, iar diferenţa - medicilor, asistenţilor medicali sau poliţiştilor.

Ca regulă generală, toţi solicitanţii trebuie să aibă vârsta de până la 35 de ani şi să nu deţină, sub nicio formă, o altă locuinţă.

Locuinţele destinate închirierii către specialiştii care vor să activeze în mediul rural vor necesita teren de cel puţin 500 de metri pătraţi pentru fiecare casă, pus la dispoziţie de autorităţile locale.

Casele care vor fi construite în mediul rural vor avea suprafeţe cuprinse între 100 si 120 de metri pătraţi, având două sau trei camere.

Statutul imobilelor va fi acela al unor locuinţe de serviciu (contractul de închiriere urmând a fi valabil strict pe durata contractului de muncă).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5