700 de elevi, siguri în vacanţă

Jandarmii montani din Rodna alături de cadre ale compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale din cadrul Jandarmeriei bistriţene au fost prezenţi zilele trecute la Complexul Turistic Poiana Zânelor, în mijlocul celor peste 700 de elevi veniţi din toată ţara şi din străinătate. Este vorba de elevi care au participat la concursurile Cangurul, etapa naţională, care au obţinut rezultate deosebite şi care au parte de o vacanţă minunată în Munţii Rodnei. Pe perioada şederii elevilor în Poiana Zânelor, jandarmii au fost alături de aceştia, cu prezentarea unor teme privind petrecerea vacanţei în condiţii de siguranţă dar şi cu sfaturi privind drumeţiile în zona montană. De asemenea jandarmii montani i-au însoţit pe elevi şi pe coordonatorii acestora pe crestele Munţilor Suhard. Alături de elevii din România la Poiana Zânelor s-au aflat şi elevi din Pakistan, Turcia, Bulgaria şi Kurdistan.”Pe perioada vacanţei la Complexul Turistic Valea Blaznei, jandarmii montani din Rodna sunt prezenţi în mijlocul elevilor din această tabără în fiecare săptămână. Acestora le sunt prezentate diverse teme privind petrecerea vacanţei în condiţii sigure, modul de comportare în zona montană şi aspecte privind atribuţiile jandarmilor în general şi ale jandarmilor montani în special. De asemenea jandarmii montani îi însoţesc pe elevi şi pe anumite trasee turistice pentru a preîntâmpina anumite evenimente nedorite pe parcursul acestora”, transmite ofiţer specialist informare şi relaţii publice, lt.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]