A 8-a ediție a concursului interșcolar Ruralis va fi în 12 mai. Şase şcoli din judeţ se vor duela în probe artistice, de inteligenţă şi cultură generală

În data de 12 mai, echipe formate din elevi de la 6 școli generale din județ vor participa la concursul interșcolar Ruralis, organizat de Comunitarium și echipa POV 21 la Căminul Cultural din Galații Bistriței.

Este vorba de un eveniment de tradiție a lunii mai, inițiat de Gavrilă Urs încă din 2007 sub numele „Ziua Europei”. In cadrul actualei ediții, 6 echipe de la școlile generale din Petriș, Prundu Bârgăului, Târlișua, Șieu Măgheruș, Șintereag și Galații Bistriței se vor duela în probe artistice, de inteligență și de cultură generală pentru premiile puse în joc de organizatori și sponsori.

Organizatori sunt cei din echipa POV 21 - tineri pasionați și puși pe fapte mari, care doresc să aducă diversitate comunității în care trăiesc, fiind susținuți logistic și financiar de către Asociația Comunitarium, un pilon tot mai important al societății bistrițene pe latura evenimentelor cu caracter educațional, cultural sau social.

Între obiectivele acestui concurs se numără dezvoltarea abilităților de a crea, de a comunica și de a susține o idee, creșterea nivelului de adaptabilitate în rândul tinerilor, dezvoltarea abilităților de muncă în echipă, stimularea competitivității sau creșterea motivației și a dorinței de a excela. Astfel, pentru a dovedi că sunt cei mai buni, concurenții vor trece prin probe de tip quiz despre geografia și istoria Europei, probă de desen pe temă dată, karaoke, dans perechi, după care vor presta în echipă un moment artistic special, la alegere. Premiile sunt consistente, organizatorii beneficiind de sprijinul sponsorilor Romfulda, Open Consult și Casa EMA.

Concursul va fi prezentat chiar de inițiatorul proiectului, Gavrilă Urs, și va avea loc la Căminul Cultural din Galații Bistriței, în data de 12 mai, începând cu orele 13.00. Sunt așteptați în public susținătorii echipelor. Respectând tradiția, echipa câștigătoare va găzdui ediția de anul viitor a evenimentului. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5