Absolventă a Academiei de Muzică, Bianca, fiica senatorului Simionca, pune în scenă un spectacol inspirat după romanul Ion

Zilele trecute, Bianca Simionca a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secţia Coregrafie, călcând astfel pe urmele tatălui ei, senatorul Ioan Simionca, ani de zile coregraful Ansamblului folcloric „Balada”. La festivitatea de premiere au fost prezenţi şi părinţii – senatorul Ioan Simionca şi mama – Fica Simionca, cea care se ocupă acum de destinele Ansamblului „Balada”. Este a doua facultate pe care Bianca Simionca o absolvă cu brio, după Istorie şi Filozofie, urmată tot la Cluj la Universitatea „Babeş-Bolyai”.
Şi pentru a-şi arăta dragostea pentru artă, Bianca Simionca ne invită vineri, 9 iunie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural „Dacia” la premierea spectacolului de teatru şi dans „Taina pământului şi a iubirii”, inspirat din romanul „Ion” de Liviu Rebreanu. Regia şi coregrafia sunt semnate de Bianca Simionca, iar coordonator artistic este lect. univ. dr. Ina Hudea. Din distribuţie fac parte Vasile V. Filip, Gabriel Adrian Mureşan, Andreea Moldovan, Denisa Podar, Paul Ban, Alina Ceuca, Dumitru Ciupa, alături de Ansamblul folcloric „Balada”, coordonat de Fica Simionca, Grupul vocal „Florin Dumitrene”, coordonat de Dina Simion şi Taraful din Sângeorz Băi, coordonat de Florin Hodoroga, „Vă aşteptăm alături de noi la o poveste în care evenimentele din viaţa satului sunt pline de trăiri intense, de bucurie sau de tristeţe. Împreună vom descoperi dacă Ion dă frâu liber sentimentelor sau dacă se lasă condus de setea pentru pământ”, declară Bianca Simionca.
Intrarea fiind liberă, bistriţenii sunt aşteptaţi cu drag la acest eveniment.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]