Absolvenţii, de la BURSA de merit la BURSA locurilor de muncă

Absolvenţii bistriţeni sunt aşteptaţi vineri, de la ora 10.00, la Colegiul Infoel, la Bursa locurilor de muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud.
„Până la această dată au fost contactaţi 122 agenţi economici şi 26 dintre aceştia au confirmat participarea la bursă, oferind 85 locuri de muncă, dintre care nouă pentru absolvenţii cu studii superioare, iar celelalte 76 pentru studii medii şi profesionale”, precizează directorul executiv al AJOFM BN, Alexandru Manea.
Firmele bistriţene au disponibile posturi de inginer mecanic, inginer chimist, inginer electromecanic, proiectant, contabil, sudor, strungar, lăcătuş mecanic, zidar, dulgher, tâmplar universal, vânzător, vopsitor industrial, operator prelucrare mase plastic, confecţioner tricotaje, bucătar, ospătar, barman şi muncitor necalificat. Agenţii economici care vor să ofere şi alte locuri de muncă pentru absolvenţi, pot să se adreseze AJOFM BN.
Altfel, atât angajatorii cât şi absolvenţii merită să ia în calcul subvenţiile pe care le acordă statul. Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi ai şcolilor speciale, înregistraţi la AJOFM, dacă se angajează cu program normal de lucru pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o prima de încadrare. De asemenea, absolvenţii cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj şi se angajează în perioada de acordare a indemnizaţiei, primesc o sumă egala cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.
Angajatorii sunt stimulaţi, în funcţie de bugetul agenţiei, în vederea încadrării absolvenţilor tuturor instituţiilor de învăţământ. Pentru fiecare absolvent încadrat in munca pe durata nedeterminată, angajatorul este scutit, pe o perioada de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolventului încadrat şi primeşte lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent, o sumă care variază în funcţie de nivelul studiilor absolvite.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]