Academia satului românesc în anul Centenarului

Se împlinesc 25 de ani de la iniţiativa Muzeului „Astra” Sibiu de a întemeia „Academia Artelor Tradiţionale din România”, menită a fi „forumul naţional al celor mai valoroşi şi reputaţi creatori de artă populară din ţara noastră”, selecţionaţi „pe criterii de autenticitate, valoare şi originalitate”, încercând promovarea lor în conştiinţa naţională şi universală.
Cunoscutul şi generosul om de afaceri, domnul Emil Iugan, este o persoană care a ajutat multă lume, într-un fel sau altul, mai ales atunci când erau situaţii limită, iată că şi în cazul acesta se implică în a ajuta financiar „Academia Artelor Tradiţionale din România”. Dânsul mi-a pus la dispoziţie o solidă lucrare ştiinţifico-literară, semnată de prof. dr. Corneliu Bucur, intitulată „Identitate etnoculturală, conştiinţă naţională şi afirmare universală”, lucrare care lansează şi explică ce înseamnă această „Academie a satului românesc”. Permiteţi-mi să arunc o privire asupra ei.
Este limpede că în ţara noastră avem „genialitatea ţăranului român şi eternitatea satului românesc”, matrice fundamentală a existenţei poporului român. Integrarea noastră europeană trebuie făcută ştiind că problema esenţială în plan cultural este aceea a „valorilor culturale identitare.”
Să vorbim acum despre satul românesc, ce reprezintă el ca entitate socio-culturală astăzi şi după ce ne vom integra definitiv în Europa. Intelectualitatea rurală, educatorii, profesorii, primarii, clerul, trebuie să instrumenteze, prin metode adecvate şi corecte strategii, procesul acesta foarte exigent, al îmbogăţirii, al dezvoltării tradiţiilor, al transmiterii lor la tânăra generaţie şcolară, nelăsând să dispară, de exemplu, minunatele experienţe ale meşteşugurilor artistice tradiţionale, al celor legate de confecţionarea pieselor costumului tradiţional şi al podoabelor aferente, ca şi ritualul obiceiurilor tradiţionale, folclorul muzical, coregrafic şi literar. Trebuie să educăm noua generaţie pentru a cunoaşte şi preţui categoriile materiale şi artistice, valorile etnografice şi de artă populară, precum şi sistemul de valori relevate de simboluri şi modele. Trebuie să fim atenţi la cultura populară şi cu toate că geniul este o condiţie necesară, o cultură majoră trebuie să aibă o bază, iar această bază sau temelie, este totdeauna „matca stilistică a unei culturi populare.” Avem o zestre culturală veche de mii de ani, strânsă, gospodărită şi cultivată în tăcere şi modestie şi transmisă ca o datină, devenită tradiţie, care garantează însăşi identitatea noastră naţională. Ţăranii de azi şi de mâine sunt purtătorii valorilor culturii noastre populare.
Ţăranul român, ca şi categorie socio-economică şi cultural-istorică, este forţat să dispară în condiţiile procesului de globalizare, tot mai rapid şi agresiv. Civilizaţia sătească românească reprezintă „opera colectivă” privită la scară istorică, a „obştei săteşti”, văzută în structuri sociale de tip comunitar, aceste structuri sunt responsabile pentru apărarea comunităţii contra tuturor agresiunilor interne sau externe, pentru organizarea vieţii economice şi sociale.
Ţăranul nu este omul primitiv al naturii, ci este reprezentantul unei culturi a muncii cu vechime de mii de ani, iar Blaga spunea, „săteanul nostru reprezintă un tip mult superior, mult mai nobil, mult mai complex în naivitatea sa.” Ţăranul nostru este păstrătorul efectiv al teritoriului naţional, el, în faţa marilor nenorociri, nu pleacă nici de voie nici de nevoie, el n-are unde să-şi mute „sărăcia şi nevoile şi neamul”. Cea mai adâncă creaţie spirituală a popoarelor acestei lumi este limba, la noi ea reprezintă opera ţăranului, limba română este o limbă ţărănească, ea a păstrat imaginea magică şi naivă a omului simplu de la ţară, cu o vie prospeţime pitorească. Rebreanu spunea, „destinul nostru ca neam, ca stat şi ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul ţăranului,” iar Mircea Eliade completează, „aproape tot ce a dat mai bun geniul românesc până în prezent, l-a dat la nivelul creaţiei folclorice, opera cea mai durabilă în plan cultural a poporului român.”
Şi ajungem la identitatea noastră naţională, adică la acel fel distinctiv de a fi al unei naţiuni, al unui popor. Orice popor din lumea aceasta are o identitate cultural-istorică, înţelegând modul în care fiecare popor şi-a făurit un mod al său de a fi, reacţionând diferit la provocările istoriei şi a vremurilor, adaptându-se diferit la specificul propriu al mediului său geografic. Ajungem la acel mod de a trăi, mod de existenţă, care presupune mai întâi de toate modul de a munci, a construi, conserva şi transmite acumulările proprii, creaţii materiale şi spirituale, generaţiilor care urmează. Identitatea etno-culturală este definită de Iorga drept „acel ceva sufleteşte, permanent, care conferă fiecărui popor caracterul care-i stabileşte valoarea, care-i face mândria, sau îl îndreapă spre pieire.” Omul modern este un călător care a uitat unde vrea să ajungă şi drept urmare trebuie să se întoarcă la locul de unde a plecat pentru a afla unde trebuie să ajungă. Tot Iorga spunea că elementele care dau fiinţă unui popor sunt „conştiinţa fermă a unui ideal naţional şi existenţa unei tradiţii unitare, adânc înrădăcinată în mulţime.” Tradiţia cuprinde valorile istorice transmise din generaţie în generaţie, dar şi valorile noi produse de ultima generaţie. Cu alte cuvinte tradiţia este capacitatea valorilor de a se transmite de la o eră la alta. Dacă ai simţul tradiţiei, ai, în fuga istoriei, un inflexibil instinct al permanenţei. Trebuie să realizăm un perpetuu recurs la tradiţie, singura noastră salvare fiind „refugierea în cultura orală şi în folclor.”
Se atacă permanent identitatea noastră naţională. Sentimentul că aparţii unui popor, unui neam cu adânci rădăcini istorice îţi dă o trăire înaltă, îţi oferă motivele necesare pentru a apăra Ţara şi Neamul, de aceea el trebuie puternic atrofiat, ei vor ca românii să fie puternic discreditaţi public, se doreşte ca românul nostru să-şi piardă rădăcinile sale solide româneşti pentru că doar aşa nu mai are pentru ce lupta, nu mai are niciun ţel. Trebuie să fim naţionalişti, în sensul apărării valorilor noastre fundamentale, Dumnezeu, Naţiune, Familie, să ne apărăm tradiţiile, obiceiurile noastre seculare, conştiinţa de neam, istoria noastră.
Prima caracteristică esenţială a neamului românesc este acea înrădăcinare în spaţiul propriu. Românii sunt extrem de ataşaţi de locurile lor natale, ei îşi păstrează integral simplitatea proprie neamului lor doar în locul unde s-au născut. Nicio înrădăcinare într-un spaţiu străin nu se poate face fără a se pierde o mare parte din moştenirea ontologică proprie.
Astăzi satul tradiţional românesc este pe cale de dispariţie. Dispar încet dar sigur portul, tradiţiile, casele vechi strămoşeşti, dispar ţăranii, animalele sunt mai puţine, rămân doar locurile, prinse şi ele în organizări administrative. Trăim o criză a satului prin depopulare şi migraţie la oraş şi în Europa. Nu există un echilibru al tradiţiei cu modernizarea, satul nu mai poate sta pe valoarea lui clasică care este în primul rând ecologică. Am putea, dar n-o facem, să-i dăm o gură de aer prin activităţile alternative la agricultura de subzistenţă, adică să avem reinventarea meşteşugurilor, agricultură ecologică şi proiecte de modernizare. Sunt atuuri ale satului la care nu trebuie să renunţăm, liniştea, aerul curat şi păsările. Avem nefericitul paradox, satul se restrânge spre vatră şi fuge în lume.
Satul înseamnă matricea neamului românesc, iar reînnoirea sufletului nostru ancestral rămâne singura cale de regenerare a vieţii satului. Astăzi omul este redus la o funcţie de producere şi consum, transformându-se într-un robot eficient în urmărirea propriului său interes.
Cultura populară românească s-a format odată cu poporul din care facem parte, ca o cultură carpato-danubiano-pontică în care s-au topit, într-o sinteză originală, elementele de tradiţie preistorică cu cele de origine dacică, romană şi bizantină. Privită în ansamblul ei, pe lângă vechimea de necontestat, prezintă încă două caracteristici fundamentale, continuitatea şi unitatea în timp şi în spaţiu. Categoria socială care a creat această vastă cultură a fost ţărănimea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]