ACASA LA CONSTANTIN PAVEL, ÎN BISTRIŢA BÂRGĂULUI

Miercuri 25 mai 2011, ora 10,30, în scuarul din faţa Primăriei Bistriţa Bârgăului, a avut loc dezvelirea bustului tenorului Constantin Pavel, oficiată religios de un sobor de preoţi, având în frunte pe P.S. Vasile Someşanul, la care au susţinut alocuţiuni vicepreşedintele Consiliului Judeţean, viceprimarul comunei Bistriţa Bârgăului, Leon Hogiu, directorul Centrului Judeţean de Cultură Florin Vasile Şomlea şi directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prof. dr. Mircea Gelu Buta.

După oficierea dezvelirii bustului marelui tenor, în sala de festivităţi a primăriei s-a desfăşurat cea de a II-a ediţie a sesiunii de comunicări, având ca temă viaţa şi activitatea artistului Constantin Pavel, moderată de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta. Au fost susţinute următoarele lucrări: „Constantin Pavel între Opera Naţională Română din Cluj şi Opera Română din Bucureşti” – prof. univ. dr. Octavian Lazăr Cosma; „Creaţia românească în preocupările lui Constantin Pavel” - conf. univ. dr. Elena Chircev; „Constantin Pavel şi strategia repertorială a Operei Române din Cluj” - asist. univ. dr. Tatiana Olteanu; „Puterea creaţiei ca esenţă a umanului” - prof. univ. dr. Vasile Boari; „Constantin Pavel – rememorări”- prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

Cu această ocazie a fost lansat şi un nou volum despre marele tenor, originar din Bistriţa Bârgăului, întitulat „Constantin Pavel, Întemeietorul”, apărut la Editura Eikon din Cluj – Napoca, cartea fiind prezentată de Florin Vasile Şomlea, directorul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa - Năsăud, Vasile G. Dâncu, directorul Editurii Eikon şi prof. dr. Mircea Gelu Buta, coordonatorul volumului, la care au mai contribuit următorii: Octavian Lazăr Cosma. Tatiana Oltean, Bujor Dânşorean, Florin-Vasile Şomlea, Dorel Cosma, Andra-Maria Armean, Cornel Sigmirean, Vasile Timiş, Niculae Vrăsmaş.

. Menţionăm că la prima ediţie „Zilele operei „Constantin Pavel”, din 2010, a fost lansat un prim volum, întitulat „Bârgăul lui Tini Pavel”, apărut la aceeaşi prestigioasă editură clujeană, sub semnătura lui Mircea Gelu Buta, în colaborare cu următorii: Niculae Vrăsmaş,Vasile Timiş, Adriana Bera, Florin-Vasile Şomlea, Ioan Vrăsmaş, Vasile Bar, Constanţa Neuc şi Gavril Ţărmure.

Zilele Operei „Constantin Pavel”, organizate de Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Cultură, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca şi Primăria comunei Bistriţa Bârgăului, localitatea natală a marelui artist, au ajuns în 2011 la cea de a II.a ediţie. Această manifestare culturală constituie un eveniment de excepţie, pentru judeţul Bistriţa – Năsăud, având reverberaţii la Cluj şi chiar la Bucureşti.

Manifestarea de la Bistriţa Bârgăului s-a încheiat cu un Recital de muzică clasică, susţinut de Grupul Pro Opera al Centrului Judeţean pentru Cultură, cu participarea următorilor artişti: Alexandra Hordouan – mezzosoprană, Florin Pop – tenor, Lavinia Bocu – mezzosoprană, Horaţiu Ruşti – bariton, Cristina Stăuceanu Bălan – soprană, Lucian Petrean – bariton, acompaniaţi de Adriana Bordaş, pian.

În sala Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” din municipiul Bistriţa a avut loc, în seara zilei de 25 mai 2011, concertul „Pagini celebre din opere”, susţinut de Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul parteneriatului cu Centrul Judeţean de Cultură Bistriţa – Năsăud. Programul a cuprins „Nunta lui Figaro” şi „Directorul de operă” de Volfgang Amadeus Mozart, în regia semnată de Anca Mihuţ. cu acompaniamentul, la pian, al lui Francisc Fuchs. Au interpretat: Andrei Mîţă, Aniela Hălmagiu, Arnold Gergely, Elisa Gunesch, Cristina Oltean, Fana Frăteanu, Ştefan Korch.

Seara ariilor din opere, la Bistriţa, s-a încheiat cu recitalul susţinut de Grupul Pro Opera, al Centrului Judeţean de Cultură Bistriţa – Năsăud.

Joi, 26 mai 2011 la ora 18.30, la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa, spectacolele au continuat cu opera „Rigoletto” de Giuseppe Verdi, în interpretarea ansamblului Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa.

Prin acţiunea instituţiilor de cultură din judeţul nostru, sărbătoarea „Zilele operei Constantin Pavel” s-au desfăşurată cu nobilul scop de cultivare şi răspândire a muzicii clasice, în rândul spectatorilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5