Acasă la Uniunea Europeană

Chiar cu forțele de securitate înarmate până în dinți, Aeroportul Charleroi din Bruxelles s-a dovedit destul de primitor pentru o delegație de peste 50 de români – politicieni, studenți și ziariști din regiunea de nord-vest a țării (cinci au fost din Bistrița-Năsăud) – sosiți luni dimineața pe meleaguri belgiene, după ce fuseseră martori ai răsăritului, de dincolo de nori. Încălziți de întâmpinarea compatrioților imediat ce am ajuns cu picioarele pe pământ – căci mă aflam și eu printre ei - pe o vreme friguroasă de toamnă târzie, veniserăm ca răspuns la invitația europarlamentarului PSD Emilian Pavel, cu gând de vizită la Parlamentul continentului, dar și de delectare prin Bruxelles și Bruges - Veneția Nordului cum mai este denumit orașul ce îmbină în mod fericit vechiul și noul, cu o arhitectură bine conservată, vitrine pline cu ciocolată lucrată manual și o atmosferă feerică desprinsă parcă din povești cu domnițe, cavaleri, calești trase de chipeși cai și lacuri cu lebede.

Să parlamentăm!
Timp de două zile, de la sosire până la plecare, ne-am aflat sub îndrumarea consilierilor de cabinet ai deputatului Emilian Pavel, urmând un program ce a îmbinat utilul cu plăcutul, adică timpul petrecut în liberă voie cu documentarea profesională, la fața locului, despre principala instituție a Uniunii Europene văzută din perspectivă funcțională și procedurală, nicidecum politică, pentru că statutul instituției nu permite așa ceva. Muzeul din imediata apropiere, cu reperele sale istorice expuse în manieră ultramodernă, prezentarea oferită în Parlament, din partea Secretariatului General, după mult doritele poze din holul cu steagurile țărilor europene membre, ca și participarea, timp de câteva minute, la dezbaterile europarlamentarilor au fost edificatoare, în mare parte, în raport cu timpul disponibil pentru exemplificare.
Așa am aflat că din aproximativ 10.000 de oameni care roiesc zilnic în clădirile din Bruxelles ale Parlamentului, în jur de 7.000 sunt funcționari, iar 200 sunt români; instituția are 24 de limbi oficiale și 751 de membri, reprezentând 500 de milioane de cetățeni din 28 de state membre, în funcție de populațiile acestora, cu un prag minim de 6 deputați. România are 32, într-un clasament în care e întrecută doar de Germania (96), Franța (74), Marea Britanie (73), Italia (73), Spania (54) și Polonia (51). Cei 751 de membri sunt organizați în 8 grupuri parlamentare: Partidul Popular European (217), Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (190), Conservatorii și Reformiștii (74), Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (70), Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică (52), Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană (50), Grupul Europa Libertății și Democrației Directe (45), Grupul Europa Națiunilor și Libertății (39), iar 14 sunt deputați neafiliați. Pentru ca o astfel de structură să funcționeze, e nevoie să fie îndeplinite trei condiții: să existe cel puțin 25 de deputați din cel puțin 7 state membre, care să aibă aceleași afinități politice.
Sediile funcționează în trei orașe: la Strasbourg au loc sesiunile parlamentare în cadrul cărora votul e cea mai importantă activitate; la Bruxelles se desfășoară cea mai mare parte a muncii, aceasta fiind împărțită între comisiile parlamentare, mini-sesiuni și Secretariatul General; la Luxemburg se află o parte a Secretariatului General.

Locuri comune
Arhitectura flamandă unitară, ciocolata, berea și cartofii prăjiți sunt definitorii pentru Capitala Uniunii Europene; la fel e și Manneken Pis, celebra statuie – simbol al orașului reprezentând băiatul rebel surprins urinând, care face turiștii să se calce în picioare pentru a o vedea, ca mai apoi să rămână oarecum dezamăgiți de dimensiunile mult sub așteptări. Văzut de sus, orașul cu cea mai mare concentrație de instituții administrative ale UE se arată de la 102 metri înălțime, dintr-un atom construit din oțel pentru Expoziția Mondială din 1958, accesibil printr-un lift cu lumini ce se joacă pentru a oferi senzația regăsirii în mijlocul unei reacții chimice.
O plimbare prin centru, în inima Europei, te duce, inevitabil, la Grand Place, punctul zero al Bruxelles-ului, una dintre cele mai faimoase și mai frumoase piețe ale lumii. În drum, bere gratis și grupuri delectându-se din plin, dar și cerșetori aflați în căutare de euro, nu de lei, cum ar face acasă. Am întâlnit, însă, și români fericiți, căci ospătari și chiar patroni de localuri și-au construit viața aici. Nu știu dacă o fi sau nu asta originea obiceiurilor autohtone pe care le-am întâlnit aici, însă cert e că găsirea unor muzee centrale închise luni la ora amiezii și mizeria semnificativă rămasă în urma zilei pe străzi, coada mașinilor pe drumul dinspre aeroport și circulația cu un taxi din care nu am ieșit cu bonul fiscal pentru cei 21 de euro încasați în urma unei curse pe ploaie cu trafic blocat, cu un șofer conducând cu eforturi concomitente să șteargă cu mâna geamul aburit, ca mai apoi să pocnească casetofonul de la bord ca să sune mai bine, toate m-au lecuit definitiv de clișee de genul: “Ca la noi, la nimeni!” sau “Numai în România vezi așa ceva!”