Accident feroviar la Nimigea de Jos. Două victime au reuşit să iasă din maşină

În urmă cu puţin timp, un accident feroviar a avut loc în localitatea Nimigea de Jos. O maşină a fost lovită de tren, iar două victime au reuşit să iasă din vehicul, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

        Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU BN, Marius Rus, în tren se aflau aproximativ 40 de persoane. Atât pasagerii din tren, cât şi şoferul şi pasagerul din autoturism au fost evaluaţi de echipajele medicale de la SMURD şi Ambulanţă. În prezent, poliţiştii rutieri efectuează cercetările la faţa locului, iar mecanicii derulează procedurile de verificare înainte de a da acceptul de punere în mişcare a trenului.

         „Este vorba de un tren personal care rula de la Năsăud spre Beclean. Din câte am înţeles, şoferul este din Ilva Mică, iar pasagerul din Năsăud. Foarte probabil că accidentul s-a produs pe fondul neatenţiei, pentru că drumul, care este modernizat recent, este  marcat, fiind indicatoare pentru pasajul de cale ferată. De asemenea, funcţionează şi semnele acustice şi luminoase. Acum doi ani a avut loc aici şi un accident mortal, bine că acum a fost doar aşa”, ne-a declareat primarul Mircea Runcan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]