Accident grav cu 3 fetiţe la Şintereag. Ajutor acordat de SMURD

Accident rutier grav în Şintereag, pe DN17. Trei fetiţe în vârstă de 9, 11 şi 13 ani au fost lovite în plin de un autoturism Ford Focus care circula din directia Beclean. La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe şi un Echipaj de Terapie Intensivă Mobilă pentru a oferi primele îngrijiri celor trei victime. SMURD a preluat cea mai mare dintre fetiţe pentru transport la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud. Ea a fost găsită în stop cardiorespirator. Celelalte două au fost găsite conştiente, însă cu leziuni şi traumatisme.
Se pare că fetele au ieşit de la Biserica Penticostală, se aflau pe drum şi ocoleau maşinile parcate pe carosabil, când au fost luate din plin de autoturismul înmatriculat în judeţul nostru. Biserica este amplasată într-o zonă foarte aglomerată, iar parcările şi zona pietonală lipsesc. Este un semnal de alarmă pentru viitor.

"În localitatea Şintereag, un conducător auto în vârstă de 21 ani, din Bistriţa Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia de mers Beclean -Bistriţa, a suprins şi accidentat 3 pietoni, fetiţe cu vârsta cuprinsă între 9 şi 13 ani, care se deplasau din sens opus. În urma ccidentului, au fost răniţi cei 3 pietoni. Şogerul a fost testat cu aparatul etilotest, retultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de Poliţia oraşului Beclean, în vederea stabilirii cu exacitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul", ne-a declarat Crina Sârb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5