În acest mileniu se stabileşte pe pământ Împărăţia lui Cristos

Îngerul Gabriel i-a zis fecioarei Maria, mama Domnului nostru Isus: “Iată… vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus… El va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1:31-34). Domnul Isus a câştigat dreptul de a domni peste pământ şi peste omenire dându-Şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru toţi (Ps. 72:8; Evr. 2:9). Înainte de a-Şi începe domnia pe pământ, El trebuie să-Şi aleagă Mireasa (Apoc. 19:7), Biserica, cei care vor constitui guvernul ceresc. Domnul şi aleşii Săi vor judeca şi binecuvânta întâi pe “cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”, apoi întreaga lume, adică partea pământească a Împărăţiei (Luca 22:28-30; 1 Cor. 6:2). Cele două părţi ale Împărăţiei mai sunt numite simbolic “cer nou şi pământ nou în care va locui dreptatea” (2 Pet. 3-13; Isa. 65:17). Domnul nostru intervine însă în afacerile lumii ca pregătire pentru partea pământească a Împărăţiei chiar înainte de a se completa Biserica. Un aspect vizibil este readunarea poporului evreu în ţara dată părinţilor lor. Astfel citim: “După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul cel căzut al lui David” (Fapt. 15:16). Scopul restabilirii statului evreu este ca lucrarea Împărăţiei să înceapă chiar cu acel popor şi din acea ţară (Ioan 4:22; Zah. 12:7). Apoi acea lucrare va creşte până va umple tot pământul. “Multe popoare şi neamuri vor veni astfel să caute pe DOMNUL oştirilor la Ierusalim şi să se roage DOMNULUI… În zilele acelea zece oameni din toate limbile popoarelor vor apuca pe un iudeu de poala hainei zicând: “Vrem să mergem cu voi, căci am auzit că Dumnezeu este cu voi”. (Zah. 8:22, 23). Mai mult despre acest subiect, în cartea “Planul divin al Veacurilor” (acum gratuit). Scrieţi la: Studenţii Bibliei, OP 12, CP 849, 400860 Cluj-Napoca.

Va urma

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5