Fotbal. Liga a II-a, etapa a VIII-a

ACF Gloria Bistriţa – Gaz Metan Severin 2-1 (0-1)

Marţi, 18 octombrie, de la ora 16.30, într-o restanţă din etapa a VIII-a a Ligii a II-a, Gloria a primit vizita celor de la Gaz Metan Severin. Gloria vine după victoria asupra lanternei roşii, Arieşul Turda, partidă disputată vineri la Arieş, iar vizitatorii vin după eşecul în faţa „Bătrânei Doamne”, UTA Arad. Jocul de marţi a fost unul echilibrat, cu faze fierbinţi la cele două porţi, având două partituri diferite. În prima parte a jocului, oaspeţii au fost cei care şi-au creat mai multe situaţii de a marca, care au şi făcut-o în min. 21, când Vigariu îl execută sec pe Irimia cu un şut de la 25 m, puţin lateral. Un minut mai târziu, Vali Năstase, stâlpul apărării, jucând ca pe vremuri, execută o lovitură liberă de la 25 m, dar Şteţca scoate miraculos de sub bară. În partea a doua a partidei parcă au intrat alţi jucători, probabil muştruluiţi bine de cei doi antrenori, Nicolae Manea şi Sebastian Moga, aceştia au atacat în valuri careul lui Şteţca. Min. 67, bucurie mare în tribunele stadionului când Voinea stabileşte egalitatea, 1-1, după o prelungire a balonului cu capul al lui Anton. În continuare au urmat minute foarte bune pentru băieţii noştri, dar portarul oaspeţilor scoate în două momente dificile echipa sa de la gol. În min. 83, Constantin trimite un balon în bară. Cea mai mare ocazie a partidei, Curtuiuş este blocat în ultimă instanţă de apărarea severiană, când acesta şutează la poartă. În min. 87, Predescu aruncă tribunele în aer la marcarea golului victoriei, salvând submarinul alb-albastru de la un egal.

De menţionat că echipa noastră se află pe prima poziţie, cu 21 puncte, cu trei mai mult decât cei de pe Bega, Poli Timişoara.

În etapa viitoare Gloria se deplasează la „Bătrâna Doamnă”, UTA Arad, joc care se va desfăşura sâmbătă, 22 octombrie.

Au jucat echipele: Gloria Bistriţa: I. Irimia - Peteleu, Reano, V. Năstase, Cafasso (46 C. Constantin) - Feher (55 Curtuiuş), R. Mărginean, P. Anton, Velcovici - Keita (68 Predescu), A. Voinea. Antrenor: Nicolae Manea şi Sebastian Moga.

Gaz Metan CFR: Şteţca - Mitic (89 Trifu), Bălău, Vîrtic, Cosic - Mirescu, Vigariu, Olah, Neacşa - Biţiş (60 Moutinho), Vancea (78 Mitroi). Antrenor: Cosmin Bodea

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]