Acord antifraudă electorală împotriva PDL şi a lui Traian Băsescu

Acuzaţiile de fraudă electorală au fost prezente la toate alegerile din ultimii 20 de ani. Începând de la alegerile din 1990, şi până la ultimul scrutin pentru Parlamentul European, oamenii politici s-au împroşcat cu acuzaţii.

Uneori, acestea s-au concretizat şi în plângeri penale. Anul acesta, în contextul alegerilor prezidenţiale, şapte partide politice (PSD, PNL, PC, PRM, UDMR, PNG şi PER) din judeţul nostru au semnat, ieri, un acord privind eliminarea posibilelor tentative de fraudă la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie, respectiv 6 decembrie. În acord se stipulează că; „fiecare partid semnatar va desemna cu atenţie şi seriozitate dintre membrii săi, pe cei mai calificaţi, pentru a realiza munca de observator în secţiile de votare constituite pentru alegerile prezidenţiale, iar secţiile de votare speciale vor beneficia de atenţia sporită a semnatarilor”.

Liderii partidelor politice au spus că reprezentanţii din secţiile de vot ale fiecărui partid semnatar vor fi instruiţi să colaboreze în modul cel mai eficient cu reprezentanţii celorlalte partide semnatare ale acordului pentru a face front comun în cazul oricărei tentative de fraudare.

„Mă bucur foarte mult că colegii mei au fost de acord cu semnarea acestui parteneriat, pentru că tot ceea ce se întâmplă în această perioadă ne face să fie frica de ceea ce se poate întâmpla în 22 noiembrie şi 6 decembrie”- Radu Moldovan, lider judeţean PSD.

„Nu este o găselniţă a judeţului Bistriţa-Năsăud acest acord. El are la bază o iniţiativă a lui Ludovic Orban care a pus bazele acestui acord. Dacă la nivel naţional, trendul este altul, noi am exclus posibilitatea că PSD poate să participe la o asemenea fraudă. Dorim să împiedicăm o tentativă masivă de furt. Se ştie câte buletine de vot au fost cerute pentru secţiile speciale de vot (n.r.-36.000 de buletine de vot) în raport cu numărul alegătorilor şi cu numărul buletinelor de vot solicitate pentru judeţele învecinate”- Ioan Ţintean, lider judeţean PNL.

,, Mai bine mai târziu, decât niciodată! Prin numărul mare al secţiilor speciale de vot şi tipărirea unui număr atât de mare de buletine de vot se dovedeşte faptul că frauda va exista”- Ioan Aurel Rus, lider judeţean PRM.

„Salut iniţiativa partidelor parlamentare de a stopa fraudarea alegerilor”- Ştefan Todea, lider judeţean PNG.

„În buna înţelegere cu PSD şi PNL de a susţine un reprezentant pentru funcţia de premier al României, salut iniţiativa partidelor de a semna acest acord. Era bine dacă erau şi democraţii aici, ca să nu acuzăm un om preventiv”- Andras Kocsis, lider judeţean UDMR.

„Sunt încrezător în mecanismele partidelor parlamentare, dar pentru mine, miza alegerilor prezidenţiale este democraţia”- Alexandru Toniuc, lider judeţean PER.

„La ora actuală avem un preşedinte şi un premier care nu îşi propun să ia măsuri anticriză, măsuri care să împiedice fraudarea alegerilor”- Ioan Georgiu, lider judeţean PC.

În scopul bunei organizări şi desfăşurări a obiectivelor acestui acord, partidele semnatare vor avea pe toată durata desfăşurării alegerilor, un birou comun de supraveghere care se va ocupa exclusiv de preluarea sesizărilor şi transmiterea acestora la Biroul electoral Judeţean (BEJ).

Liderii politici au precizat, însă că acest acord nu implică în niciun fel vreo înţelegere postelectorală.

În 20 de ani în România, nimeni nu a fost condamnat pentru vreo infracţiune la Legea electorală şi asta în ciuda faptului că alegerile de la noi se bucură de o imensă suspiciune de fraudă atât din partea protagoniştilor, cât şi din partea observatorilor, a presei şi a opiniei publice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]