Acţiuni gospodăreşti la Beclean

Direcţia de Gospodărie Comunală Beclean îşi continuă în fiecare săptămână lucrările de curăţenie, de ecologizare şi cele de înfrumuseţare ale oraşului. Lucrătorii societăţii beclenare lucrează în permanenţă la înteţinerea în cele mai bune condiţii a trotuarelor, a bordurilor şi rigolelor stradale, precum şi a tuturor spaţiilor publice din oraş. De asemenea, angajaţii Direcţiei de Gospodărire Comunală desfăşoară în continuu, pe toată durata anului lucrări de întreţinere la spaţiile verzi şi rondourile de flori. Pe parcursul acestei veri au intrat, ca de obicei, în funcţiune şi sistemele moderne de irigare pregătite atât pentru flori, cât şi pentru iarbă, astfel încât canicula să nu afecteze felul în care oraşul arată de la un capăt la altul, pe toată lungimea drumului naţional care străbate localitatea. Mai multe echipe,dispersate în toate cartierele oraşului, lucrează cu profesionalism, astfel încât zi de zi rondourile cu flori şi spaţiile verzi să fie cât mai bine întreţinute iar oraşul să aibă un aspect cât mai curat şi mai proaspăt. Totodată, în perioada următoare, se vor derula o serie de acţiuni de curăţenie şi de ecologizare ale malurilor râurilor Someş şi Meleş.
Potrivit directorului Direcţiei de Gospodărie Comunală a oraşului, George Pop, muncitorii direcţiei vor desfăşura în permanenţă acţiuni ample de igienizare a străzilor şi a trotuarelor, şi se va acţiona, de asemenea, pentru îndepărtarea resturilor şi a deşeurilor menajere depozitate în locuri neautorizate. În activitatea de curăţenie vor fi implicate utilajele şi maşinile din dotarea Direcţiei, fapt care eficientizează campania permanentă de curăţenie şi întreţinere desfăşurată la Beclean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5