Actorii ţării, aplaudaţi de bistriţeni

Gongul inaugural al celei de a VIII –a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru Profesionist „Liviu Rebreanu” a debutat cu Teatrul de păpuşi ,,Alexandru Misiuga’’ cu piesele ,,Scufiţa roşie’’ şi ,,Invitaţii prinţesei’’, micii spectatori aplaudându-şi eroii. Teatrul ,,Acum’’ Cluj – cu piesa ,,O noapte furtunoasă’’regia-Emanuel Petran, a jucat cu casa închisă, spectacolul fiind rezervat în cadrul proiectului "Periplu cultural", coordonat de prof. Aurelia Hîruţa, elevilor de la Colegiul Naţional "Andrei Mureşanu" Bistriţa. La primele reprezentaţii din anul 1879, piesa „O noapte furtunoasă” a fost întâmpinată la Teatrul Naţional din Bucureşti cu aplauze, dar şi cu huiduieli venite din partea unor indivizi care considerau că autorul – Ion Luca Caragiale – ar fi atacat, prin textul său, Garda Cetăţenească. Cu timpul, „O noapte furtunoasă” a devenit una din cele mai jucate piese româneşti de teatru, personajele din povestea trădării „onoarei de familist” a lui jupân Dumitrache ajungând să nu mai poată fi despărţite, în mintea foarte multor români, de interpretările jucate de actorii excepţionali din distribuţie.
Prima zi a adus la capitolul lansări de carte volumul „Exodul saşilor bistriţeni”, apărut la Editura Karuna, sub semnătura Nicoletei Moldovan, a doua zi volumul “Confesiuni” autor Jeniţa Naidin, apoi în serile următoare cartea de poezii “De dorul tău”-Gina Bontaş, şi „Palimpsestul dimineţii”, roman de Victor Ştir , toate apărute la Editura Karuna. Despte cărţi şi autori au opinat directorul Centrului Cultural Municipal prof. dr. Dorel Cosma, drd. Tiberiu Irimia, director editură, drd. Mariana Irimia-director editorial Karuna, David Dorian. Despre importanţa cărţii la această ediţie a festivalului a vorbit Sorin Lucaci, marketing coordonator BookLand, care a venit la Bistriţa cu 9000 de titluri de la 70 de edituri. “Publicul cititor bistriţean nu ne-a dezamăgit, este un public cultivat şi cu aplecare către lectură şi, cum se spune în fotbal, „am făcut împreună o figură frumoasă”, a declarat Lucaci.
Expoziţia de carte umoristică ,,O librarie de tot răsul’’, având „naş” pe Cornel Udrea, invitat de onoare în fiecare an la festival, alături de expoziţia de fotografie cu ediţiile anterioare, au întregit, prin latura plastică, frumuseţea evenimentului.
Teatrul Municipal ,,Bacovia’’ Bacău a venit cu piesa „Procesul’’, dramatizare de Geirun Tino. Drama lui Joseph K., un tânăr de 30 de ani, lucrător la o bancă, putea fi şi poate deveni drama oricui. Personajul principal din „Procesul” scris de Franz Kafka în 1925 s-a trezit într-o dimineaţă arestat, fără să ştie motivul. K. prezentat de Bogdan Matei, a fost secundat pe scenă de personaje construite de Florina Găzdaru, Firuţa Apetrei, Dumitru Rusu, Valentin Branişte, Viorel Baltag, Ştefan Ionescu şi Bogdan Buzdugan.
Teatrul Muzical Şapte – Galaţi, cu piesa ,,Chiriţa în provincie’’, a făcut senzaţie. Credeam că nu mai poate fi reinventată Chiriţa, însă ea se poate adapta mereu vremurilor! Te şi miri cât de compatibile pot fi realităţile a două secole cu o istorie atât de diferită. În timpul spectacolului am făcut o analogie între Chiriţa şi politicienii noştri care au intrat în cursa electorală, "hămăind" ca graţioasa Chiriţa.
Teatrul Municipal Turda a adus la Bistriţa piesa „Partida” de Neil Simon. Comedia prezintă scene din viaţa unor bărbaţi divorţaţi, pigmentate cu partide de poker, conflicte cu fostele partenere de viaţă, împărţiţi între responsabilităţi, datorii şi dorinţa de-a merge înainte, de a-şi crea o viaţă nouă, râzând pe seama greutăţilor şi a problemelor întâmpinate din perspectiva de "bărbaţi liberi". Vadas Laszlo este cunoscut publicului prin spectacolele montate de-a lungul anilor. Anul acesta a primit premiul I pentru cel mai bun spectacol la Festivalul de Teatru din Podujevo, Kosovo. Teatrul Muzical Şapte –Galaţi cu spectacol pentru copii ,,d-l Goe şi Poveste de iarnă’’, Teatrul National de Operă şi Balet ,,Oleg Danovski’’ - Constanţa cu ,,Mam’zelle Nitouche’’ de F.Herve completează această ediţie a festivalului.
Ziua de gală va debuta marţi, de la ora 17.00 cu Festivitatea de premiere a câştigătorilor participanţi la concursul internaţional de literatură ,,Conexiuni’’- poezie şi muzică clasică, iar la ora 19.00 va fi spectacol ,,Pasărea măiastră - Maria Tănase’’ de George Bănică –susţinut de actriţa Adriana Trandafir. Directorul festivalului, prof.dr. Dorel Cosma declară: Cred că avem o ediţie foarte reuşită, atât prin calitatea spectacolelor, cât şi prin prezenţa unui public numeros la întâlnirile noastre. Bucuria este cu tât mai mare cu cât pe lângă preţuirea pe care le-o arată actorilor, bistriţenii sunt şi iubitori de carte, vizitând Târgul BookLand, care a dus la Bistriţa cărţi importante ale beletristicii internaţionale. De asemenea, la concursul nostru de literatură s-au înscris tineri atât din ţară, cât şi din Ungaria, Nasarabia, Voievodina, cu lucrări de bună calitate. În această perioadă agitată a campaniei electorale bistriţenii dovedesc că arta este cea care ne poate salva. Le mulţumesc pentru acest lucru şi îi aşteptăm la gală”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5