În dezbatere publică

Actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului

Marţi, 25 iunie, în organizarea Primăriei Bistriţa, a avut loc dezbaterea „Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului Bistriţa” (PUG). PUG-ul urmează a fi adoptat prin Hotărâre a Consiliului Local. La dezbatere au participat locuitori ai municipiului şi localităţilor componente, reprezentanţi ai agenţilor economici, ai autorităţilor interesate, consilieri locali.
Obiectivele cuprinse în PUG privesc domenii importante ale vieţii social-economice, administraţiei, precum: stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan, organizarea şi dezvoltarea căilor de comunicaţii a zonelor construibile, zonelor funcţionale, zonelor protejate, evidenţierea deţinătorilor terenurilor din intravilan, stabilirea obiectivelor de utilitate publică, condiţiile de conformare şi realizare a construcţiilor. Planul stabileşte acţiunile şi măsurile de dezvoltare a centrului urban propriu-zis, cât şi a localităţilor componente. Cuprinde capitole ce privesc: stadiul actual al dezvoltării, direcţiile de evoluţie şi priorităţile în dezvoltarea teritoriului, în raport cu evoluţia populaţiei. Conţine şi Regulamentul de Urbanism. Planul Urbanistic General în vigoare până la această dată a fost adoptat în anul 2004.
În rolul de moderator al dezbaterii, primarul Ovidiu Teodor Creţu a deschis şedinţa de dezbatere. În intervenţiile lor, cei care au luat cuvântul au expus propriile propuneri care să fie luate în considerare în Planul ce va fi actualizat.
Centura ocolitoare a Bistriţei, mult controversatul traseu al acesteia, a înfierbântat şi de această dată dezbaterile. Tirul argumentelor împotriva „Variantei ocolitoare – 2 Sud” (la baza Pădurii Codrişor, pe malul stâng al râului Bistriţa), a fost deschis de Adrian Chereji, ex-primar, consilier local, care speră că Agenţia de Protecţie a Mediului nu va aviza favorabil amplasamentul „ocolitoarei” pe acest traseu. Împotriva „Variantei ocolitoare – 2 Sud”, care ar afecta grav mediul ambiant, zona reprezentativă a municipiului în ce priveşte spaţiul de agrement, ar afecta până şi Spitalul de bolnavi TBC, pe lângă care ar fi să treacă. Pe aceeaşi poziţie se situează şi consilierul local Maxim Gagea. Crăciun Silvan consideră că „dezbaterea actuală este în afara legii”, iar Marius Bălan, cunoscut militant pentru protecţia mediului este contrariat de neincluderea Pădurii Codrişor în zona de agrement a municipiului, deşi au existat 2 (două) PUZ-uri, în care a fost prevăzută. Tuţă Gheorghe, consilier local, spune şi el că este inadmisibil ca „această şosea de centură, de trafic greu” să treacă printr-o zonă atât de sensibilă, cu efecte incalculabile pentru zeci de ani. Delegatul sătesc din Viişoara a cerut, la rându-i, „cât mai curând centura ocolitoare”, pentru a scoate traficul greu din localitate, unde au loc frecvent accidente rutiere din cauza traficului aglomerat.
În răspunsurile date, primarul Ovidiu Creţu a menţionat că şoseaua de centură în varianta din PUG-ul ce urmează a fi adoptat trece numai 30% prin intravilan. „Drumul aduce viaţă” a citat primarul („Vita via”, în lb. latină), invitând la reflecţii ce ţin de valorificarea potenţialului natural, economic şi uman al oraşului.

Comentarii

27/06/13 09:17
Vizitator

Cata nesimtire din partea primarului Cretu cand el detine o suprafata de teren in zona Zavoaie pe unde ar urma sa treaca traseul centurii care ar duce la sacrificarea Padurii Codrisor si la poluarea zonei cu cele mai multe activitati sportive si de agrement. Ca sa nu mai spunem de spitalul TBC amplasat aici tocmai datorita aerului curat din preajma padurii si a raului Bistrita. In plus, locul este instabil supus fenomenului de alunecari de teren si tocmai padurea este cea care tine sub control cel mai bine manifestarea fenomenului de alunecare. S-au vazut situatii cand ziduri de sprijin din beton nu au facut fata fenomenului. Ei bine la numeroasele reactii de respingere a acestei solutii cum poti sa vi din nou si sa sustii ca este singura varianta sa distrugi cateva hectare din padurea Codrisor si sa aduci poluarea in cea mai linistita zona a orasului numai ca sa-i realizezi acele interese personale meschine? Padurea Codrisor trebuie inclusa in zona de agrement extinsa a parcului municipal. In acest sens exista un proiect de amenajare a malurilor raului Bistrita care ar trebui pus in practica (vezi: P.U.Z. Bistrita ' Dealul Codrisor' (Codrisor Hill). Dupa acelasi model ar trebui intocmite proiecte de amenajare a malurilor raului Bistrita de la Unirea pana la Viisoara. Revenind la centura ocolitoare, varianta pe la Monar, Budacul de jos, Jelna, Ghinda, Livezile care chiar daca e mai costisitoare indeplineste cel mai bine functia de a scoate complect poluarea generata de traficul greu din oras .Chiar si varianta nord a centurii ocolitoare cu deviere pe la Statiunea Pomicola ar avea avantajul de a prelua si traficul de pe DN 17 C inainte ca acesta sa ajunga in oras.

07/11/13 01:33
Ecologistu Cioa...

Dl Gagea Maxim este un vanator renumit care lichideaza tot ce prinde in padure.Este extrem de lacom (este in zodia Taurului) si pasionat de vanatoare incat lumea spune la el in oras ca in ziua in care a decedat tatal lui,el nu s-a dus cu toate ca a fost chemat de ai lui,si ca a preferat sa mearga la vanatoare.Cei de la partidul lui sunt ca el, nu? Cine se aseamana se aduna.Ala care este sef la partidul lui este fals si asa numitul partid al lor nu este dacat o diversiune ordinara si jucata de personaje ordinare.Rusine sa va fie ca pacaliti lumea cu asa numite ecologisme de facatura.Lumea zice ca incet incet ecologismul va impune fascism cu caracter ecologist.Ca cetatenii nu vor putea face mai nimic cu pamantul lor fara aprobari ca sa nu deranjeze nici mustele , etc , etc.Cu oameni ca acest Gagea Maxim,tiranici,limitati, lacomi si ignoranti va fi usor de impus acest nou fascism .Omul asta este fara scupule si are tentacule corupte si in justitie.Cum sa omori cu pasiune atatea animale si sa te numesti ecologist? Asta vaneaza in Padurea Codrisor

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]