OPINII DE CETĂŢEAN

Adrian Florin Chereji: Îmi permit să caracterizez pârtia „Cocoş”, în varianta cu telescaun cu patru locuri, ca o mare aventură pe bani publici

Întrucât în aceste zile s-a dezbătut pe larg problema împrumutului de 40 mil. lei pe care administraţia locală doreşte să-l contracteze, îmi permit să vin în faţa opiniei publice bistriţene cu câteva opinii şi consideraţii.

Dacă legalitatea contractării creditului nu poate fi pusă la îndoială, despre oportunitatea angajării creditului şi, mai ales, despre destinaţia sa se poate comenta foarte mult. În această perioadă dificilă din punct de vedere economic trebuie multă prudenţă. Iar când este vorba despre bani publici, prudenţa şi chibzuinţa trebuie să fie şi mai mari.

Cei ce iau aceste hotărâri, respectiv consilierii locali, trebuie să nu uite că au nu numai o răspundere morală faţă de cei care i-au votat ci şi o răspundere civilă, administrativă sau chiar penală, conform legii administraţiei publice locale.

În această intervenţie publică doresc să mă refer, în principal, la suma care doreşte să fie destinată pârtiei de schi de pe Dealul Cocoş din complexul „Wonderland”. Amenajarea oricăror facilităţi pentru sport sunt binevenite şi necesare. Spiritul sportiv al bistriţenilor trebuie menţinut şi dezvoltat. Mai mult, ca schior împătimit nu pot decât să mă bucur de o astfel de iniţiativă. Cu siguranţă că aş merge la schi două, trei zile pe săptămână, seara, după ce plec de la firmă. Aş schia sâmbăta sau duminica trei-patru ore. Îmi pun întrebarea, câte săptămâni din an voi putea face acest lucru?
Dacă vom putea folosi pârtia de schi 5 – 6 săptămâni în fiecare an, oare se justifică o investiţie de 18 milioane de lei? Şi această sumă este doar jumătate din costul total al pârtiei!

Pârtia „Cocoş” sau „Wonderland” va fi folosită numai de bistriţeni. Doar accidental vor veni să schieze turişti din alte oraşe. N-o să vedeţi clujeni venind să schieze în week-end la Bistriţa, când au o pârtie similară pe Feleac sau pot merge la pârtie de munte la 40 km, la Băişoara, sau dacă sunt dispuşi să conducă mai mult de 100 km, vor merge la Arieşeni sau la Şuior. Cei din Tg.Mureş au Bucinul sau Sovata, pârtii de munte, la 60 km. În timpul săptămânii cu atât mai puţin vor fi străini la schi la Bistriţa.

Pârtia în sine ar corespunde ca pârtie de agrement pentru schiorii din oraş. Are la bază o înclinaţie mai mică, bună pentru începători, iar în partea superioară o pantă mai accentuată, cu grad de dificultate mediu. Dar nu ajunge. Pentru a schia trebuie zăpadă !!! Din păcate, în ultimii ani a fost puţină zăpadă . Sigur că există instalaţii de producere a zăpezii artificiale, aşa numitele tunuri de zăpadă. Dar acestea pot doar să ajute la completarea stratului de zăpadă naturală. Tunurile de zăpadă funcţionează numai sub o anumită temperatură exterioară. Am avut destule zile în ianuarie şi februarie cu temperaturi nocturne la limita îngheţului şi +100 C la prânz. După astfel de zile va fi greu de refăcut stratul de zăpadă. Chiar dacă temperaturile s-ar menţine la valori la care tunurile de zăpadă ar funcţiona, producerea zăpezii artificiale necesită consum mare de energie electrică şi apă. La aceste cheltuieli cu producerea zăpezii artificiale trebuie să adăugăm şi costul energiei electrice pentru nocturnă şi cheltuiala cu personalul de deservire a instalaţiilor de transport pe cablu.

Iarna care abia a trecut şi iernile trecute am călătorit mult, în interesul serviciului, în Maramureş şi în Bucovina (jud.Suceava). În timpul săptămânii funcţionează pârtiile de munte de la Cavnic şi Şuior. La Vatra Dornei funcţioneză pârtia „Veveriţa” de la ora 17 până la 20. Pârtia de la Gura Humorului, cu caracteristici asemănătoare, ca amplasament şi altitudine, cu cea care se doreşte a se face la Bistriţa, funcţionează doar vineri seara, sâmbăta şi duminica (acolo ajung schiori şi din Suceava, Botoşani, poate Iaşi). Pârtia de la Borşa funcţionează rar în timpul săptămânii din lipsă de clienţi.

Ca urmare a celor de mai sus, îmi permit să caracterizez pârtia „Cocoş”, în varianta cu telescaun cu patru locuri, ca o mare aventură pe bani publici. Nu numai investiţia în sine ci şi cheltuiala de exploatare ulterioară, după punerea în funcţiune ar reprezenta o mare gaură neagră pentru bugetul municipiului.

O astfel de investiţie trebuie rediscutată în Consiliul local după ce se întocmeşte un studiu de piaţă de o firmă specializată, cu asumarea răspunderii materiale pentru rezultatele studiului, în sensul de a plăti daune municipiului dacă nu se adeveresc prognozele de recuperare a investiţiei.

După părerea mea, ar putea fi fezabilă o pârtie cu teleschi. Costul unui teleschi (cum este cel de la Vatra Dornei) este incomparabil mai mic decât al unui telescaun, la fel şi costurile de operare. Teleschiul ar avea avantajul că începătorii ar putea ieşi din instalaţia de cablu la jumătatea pârtiei. Din vârful dealului pârtia este dificilă pentru începători.

Dar revin cu propunerea ca Bistriţa să participe într-un mare proiect împreună cu Consiliul judeţean şi comunele de pe Valea Bârgăului pentru un domeniu schiabil adevărat în Munţii Bârgăului sau Călimani (zona Tihuţa-Colibiţa).

În final aş dori să fac o remarcă vis-a-vis de afirmaţii ale unor reprezentanţi ai administraţiei locale, pe care le-am citit în presa locală, că banii alocaţi drumurilor ar fi bani îngropaţi în pământ iar cei investiţi în pârtie ar produce locuri de muncă şi venituri la bugetul local. În primul rând, dezvoltarea şi întreţinerea infrastructurii locale – drumuri, locuri de joacă pentru copii, parcuri – este obligaţia legală a administraţiei publice locale, chiar dacă nu aduce venituri (nu putem pune taxă de intrare în locul de joacă pentru copii). Dar drumurile chiar aduc venituri, dintre cele mai consistente la bugetul local. Oare cine încasează impozitul pe mijloacele auto? Nu bugetul local? Pe când încasările de la pârtia de schi nu e sigur că acoperă cheltuielile de operare, nicidecum să contribuie la rambursarea creditului.
Iar celor 20 sau 50 de concitadini cărora li s-a eliberat autorizaţia de construcţie a unei locuinţe pe o stradă nouă, odată cu autorizaţie de construcţie, li s-a dat şi asigurarea că administraţia locală le va construi şi infrastructura specifică, din moment ce este un plan urbanistic aprobat pentru zona respectivă. Impozit pe clădire plătesc şi ei, la fel ca proprietarii de imobile de pe străzile deja amenajate

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]