Adrian Horaţiu, Ioana Popescu, Vasile Neagoş şi Diana Bortăş, absolvenţii de 10, premiaţi la Inspectoratul Şcolar Judeţean

Patru absolvenţi din Bistriţa-Năsăud, care au obținut media 10 la examenele naționale din acest an, Evaluare națională și Bacalaureat, au fost premiaţi de inspectorul şcolar general Camelia Tabără, alături de diplime primind un stimulent financiar, acordat de către Guvern.
Este vorba despre Horaţiu Adrian Marţian - singurul absolvent din judeţ care a obţinut media 10 la Evaluare Naţională (fost elev al Şcolii Gimnaziale Nimigea de Jos în prezent la „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca), care a fost reprezentat de tatăl său, Ioana Popescu (absolventă a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”, studentă anul I la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, la „medicină generală”), Vasile Neagoș (de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu, student la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca) şi Diana Bortăş(Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca)”.
„Mă bucur pentru asemenea moment, ne dorim să fie cât mai mulţi copii în această situaţie, sunt reuşitele de final de ciclu gimnazial, respectiv liceal, cu copii de 10. Nu pot să spun ca dascăl că un copil care are 9,95 sau 9,90 nu este un copil foarte bun, dar totuşi, la trei discipline diferite, scrise, cum e examenul de bacalaureat, respectiv la două, să nu faci nici cea mai mică greşeală, să nu poţi fi depunctat pentru nimic şi să faci o lucrare de 10, înseamnă foarte multă muncă, muncă conştiincioasă, înseamnă copii angajaţi în acest efort al muncii de zi cu zi, lecţie de lecţie, fiecare temă făcută într-o manieră excepţională.
Ne bucurăm de această consecvenţă a Guvernului de a premia, cu sume frumoase pentru început de an universitar – 3000 lei pentru cei care au terminat liceul şi au luat Bacalaureatul cu 10 – şi 1000 lei pentru cei mai mici, care ne dorim ca peste patru ani să aibă aceeaşi frumoasă reuşită şi performanţă. Noi oferim o diplomă şi o strângere de mână şi din inimă le dorim succes. Să rămâneţi aceiaşi tineri frumoşi şi de nădejde, care să vă bucuraţi părinţii şi dascălii deopotrivă”, a declarat inspectorul şcolar general Camelia Tabără, în cadru festiv.

Sursa citată precizează că, în 2016, un număr de 86 de absolvenți de clasa a XII-a au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie — iulie, iar 253 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la Evaluarea națională.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]