Adrian Păunescu, poezii pe aripi de Cer

Omagiu adus tribunului de bistriteni

Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă ieri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Inima marelui patriot Adrian Păunescu a încetat să bată pentru o vreme, ca mai apoi să vibreze în ceruri alături de marii noştrii Eminescu, Coşbuc, Stănescu, Vianu.

Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, Republica Moldova . Pe 17 septembrie 1973 înfiinţează Cenaclul „Flacăra”, adevărat fenomen de masă, cu care susţine, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1.615 manifestări de muzică, poezie şi dialog, în faţa a mai mult de 6 milioane de spectatori. Pe scena Cenaclului „Flacăra”, se lansează spre marele public, cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori. În 1982, apare triplul album de discuri LP, „Cenaclul Flacăra în concert”, iar în 1983, este realizată, fără a putea fi cuprinse decat puţine filmări, pelicula de 70 de minute „Cenaclul Flacăra - Te salut, generaţie în blugi”, interzisă imediat de autorităţi. În urma unor incidente înregistrate la un concert al Cenaclului Flacăra la Ploieşti, activitatea cenaclului este interzisă până în 1990. Incidentele s-au datorat pe de-o parte condiţiilor meteo (furtună) care au făcut să fie oprit curentul electric pe Stadionul Petrolul, iar pe de altă parte faptului că unii participanţi au profitat de această ocazie şi au creat o busculadă, soldată, se pare cu victime. La acel moment incidentul a fost trecut sub tăcere de către autorităţile comuniste. Pe 7 mai 1990 - înfiinţează Cenaclul „Totuşi iubirea”, pe Stadionul din Drobeta Turnu-Severin, sub impulsul ziaristului Dumitru Vişan şi al fotbalistului Ilie Balaci. În cei peste zece ani de activitate, noul cenaclu susţine concerte de mare succes, în ţară şi dincolo de actualele graniţe, în special la Chişinău. O parte din activitatea de excepţie a Cenaclului „Totuşi iubirea” (690 de manifestări, până la 25 mai 2000) se regăseşte în seria de casete audio şi video editate de Fundaţia Iubirea, între 1995 şi 1999. Debutează în volum cu Ultrasentimente (1965, poezii), reuşind performanţa de-a avea un tiraj de peste 1.000.000 exemplare. Dintre poemele remarcabile scrise de-a lungul timpului amintim: Repetabila povară, Rugă pentru părinţi), Tăierea porcului, Analfabeţilor, Iubiţi-vă pe tunuri, Totuşi iubirea, Nebun de alb, Umbra, Ieşirea din sobă. De ziua poetului, 21 iulie 2010, la implinirea vârstei de 67 de ani i s-a acordat "Meritul Academic" pentru creaţia literară şi pentru susţinerea proiectelor Academiei Române.

Bistriţenii sunt trişti la auzirea tragicei veşti. Artista Cornelia Ardelean Archiudean, ne-a declarat, cu lacrimi în ochi, că Adrian păunescu a fost un reper al culturii noastre, colaborarea cul el în spectacolele pe care le avea în Ardeal, fiind un adevărat act de înălţare a culturii. Doamna cântecului din Câmpia Transilvaniei crede că Păunescu s-a stins datorită lumii în care ne aflăm, unde valorile nu mai sunt apreciate.

Poetul Al. C. miloş îşi aminteşte cum în anul 1982, alături de Adrian păunescu a salvat de la demolare Casa memorială „Andrei Mureşanu”. Directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, Alexandru Câţcăuan a inclus în monografia pe care a scris-o, date despre participările lui Păunescu, prin anii 1985, la Festivalul „George Coşbuc”. În cenaclul Flacăra au fost lansaţi bistriţenii George Munteanu, Eugenia Muşat Pop, George Ani, Florin Săsărman, năsăudenii Sorin Găzdac şi Lelia Vaida.

Adrian Păunescu va rămâne în conştiinţa românilor peste veacuri ca un mare făuritor de artă. Un patriot adevărat, un om a cărui suflet vibra pentru românism. Nu ne luăm rămas bun maestre. Inima ta bună, va fi de acolo din Ceruri, mereu alături de popor. Iar poeziile pe care le vei scrie printre îngeri, le vom citi şi noi când ne vom revedea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5