Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

ADUCERILE-AMINTE: omorârea calului

Bate-ţi cu cureaua calul peste bot

îi spumegă-n zăba amurgul

cu mine şi cu dealul tot

să-ţi baţi peste ureche murgul!

 

Înfige pintenul de fier

în pielea lui neargăsită

încep să curgă înspre ieri

şi oră şi clipită

e cal troian atât îţi spun

şi spart mult prea devreme

nu vezi e-nvăluit în fum

şi are-n jur de răni sprâncene

şi gene are calul tău

la sângele ce-i curge din ureche

să-l baţi cu biciul lung şi rău

pe calul care mi-e pereche

să-i dai cu raze-n steaua frunţii

să-mi dai cu raze-n steaua minţii

atât îţi spun atât îţi strig

să-l omorâm. Se face frig.

 

 

Nichita Stănescu

(din volumul „Epica Magna”, Editura Junimea, 1978)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5