After school gratuit pentru toţi elevii din ciclul primar. Diana Morar: Proiectul trebuie să treacă şi de Senat

Elevii de până în clasa a IV-a vor putea beneficia de un program after school gratuit, dacă proiectul legislativ depus de Partidul Naţional Liberal va trece de Senat, care este Cameră decizională, a anunţat consilierul local Diana Morar, în cadrul unei conferinţe de presă.

         „Ne aflăm la debutul anului şcolar şi vreau să urez succes tuturor şcolarilor şi elevilor. De asemenea, vreau să mă refer la o iniţiativă legistaltivă, care deja a parcurs o etapă în Parlamentul României, care a trecut deja de Camera Deputaţilor. Este o iniţiativă PNL care iniţiază after schol gratuit pentru elevii de până în clasa a IV-a. În contextul în care agitaţia vieţii cotidiene îi pune pe părinţii care sunt la serviciu în situaţia în care nu au cu cine să-şi lase copilul acasă după finalizarea orelor de curs, se ridică problema ce fac cu copilul. Există o tracasare la care cu toţii suntem supuşi, toţi cei care suntem părinţi. Îl ducem pe copil la diverse activităţi extraşcolare în încercarea de a-i umple timpul şi de a realiza componenta de continuare a instruirii, a educării şi chiar a supravegherii sale. PNL a depus un proiect legislativ care a primit vot în Camera Deputaţilor, urmând ca în Senat să fie votul decisiv”, a explicat co-preşedintele Organizaţiei de Femei a PNL Bistriţa-Năsăud.

         Potrivit acesteia, de acest act normativ ar urma să beneficieze toţi elevii din clasele I-IV, adică aproximativ un milion de copii. Programul constă în alocarea de către Guvern, prin Ministerul Educaţiei, a unor tichete valorice care va putea fi folosit exclusiv pentru acest scop.

         „Pentru a  trece această iniţiativă în Camera decizională, e nevoie ca toate partidele să înţeleagă necesitatea acestui demers, întrucât sunt vizate mii de familii din România care suiunt puse în situaţia în care nu au continuitate a procesului instructiv-educativ pentru copiii de această vârstă.  Această iniţiativă legislativă, dacă devine lege, oferă un dublu beneficiu. Părinţii vor fi încurajaţi să se întoarcă în câmpul muncii pentru că vor avea o alternativă pentru copii, după terminarea şcolii. (...) Pe de altă parte, cadrele didactice pot să-şi suplimenteze veniturile prin participarea în acest program”, a adăugat Diana Morar, menţionând că un astfel de program funcţionează deja în mai multe state europene, conducând la reducerea abandonului şcolar.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5