Agenda Centrului Cultural Municipal

Tradiţionala Agendă Culturală a Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa a apărut în condiţii grafice deosebite. Fiecare lună ilustrează, prin fotografii, evenimentele culturale importante pe care instituţia culturală manageriată de prof. dr. Dorel Cosma le va avea în 2012. Luna ianuarie s-a evidenţiat prin „Gala culturii bistriţene” şi spectacolul dedicat Unirii Principatelor Române; luna februarie va fi marcată prin „Ziua Îndrăgostiţilor” şi deschiderea stagiunii permanente de teatru; martie prin Festivalul de muzică uşoară „Blow Music” şi Ziua Internaţională a Femeii; aprilie prin reuniunea Coralei Internaţională de Muzică Sacră „Bartolomeu Anania” şi Ostermarkt; mai prin Zilele Operei şi Maialul maghiar; iunie prin Serbările Bistriţei medievale şi Pfingstfest.

A doua parte a anului, conform calendarului ilustrat, este dedicată, în luna iulie Festivalului Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei” şi Zilelor Municipiului Bistriţa; în august Festivalul Tradiţiilor Ţigăneşti şi Gala Rock-ului bistriţean; septembrie – Festivalul Internaţional al Fanfarelor „Mihail Warga”; octombrie – concursul de literatură „Conexiuni” şi Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice; noiembrie – festivalul concurs „Bistriţa Folk” şi Festivalul Naţional de Teatru Profesionist „Liviu Rebreanu”, iar decembrie – Zilei Naţionale a României şi Festivalului de datini şi tradiţii populare „Rădăcinile eternităţii”. În toată perioada anului, Centrul Cultural are stagiuni de teatru profesionist, concerte simfonice şi folclorice, spectacole de divertisment, teatru de păpuşi expoziţii de artă plastică şi fotografică, întâlnirile lunare ale scriitorilor bistriţeni şi apariţia trimestrială a revistei culturale „Conexiuni”. Alături de prof. dr. Dorel Cosma, de bunul mers al activităţilor culturale se vor ocupa referenţii instituţiei – Maria Herineanu, Florin Vlad, Mărioara Sighiartău, Petre Petruse, Cornelia Negrea, Mihai Berbunschi, Cornelia Apostol, Ionela Pop, Gabriel Mihăiese şi Elena M. Cîmpan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5