AJOFM B-N: 26 de programe de formare profesională, în oferta pentru 2018! Vezi în ce ocupaţii poţi obţine o calificare!

În această lună, nu mai puţin de patru programe de formare profesională sunt prognozate să debuteze la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, precizează directorul executiv Otilia Râpan.

 La aceste cursuri de calificare, recalificare, iniţiere ar urma să participe 96 de persoane. Este vorba despre programe de formare profesională pentru ocupaţia de lucrător comercial (20 participanţi), agent de securitate (28 participanţi), comunicare în limba engleză (28 participanţi) şi contabil (20 de participanţi).

Pentru luna februarie, prognoza programelor de formare profesională derulate prin AJOFM B-N cuprinde trei astfel de programe pentru ocupaţiile de lucrător comercial (20 participanţi), coafor (14 participanţi) şi comunicare în limba engleză (28 participanţi).

Pentru 2018, oferta de programe de formare profesională derulate prin Centrul de Formare Profesională din cadrul AJOFM B-N include 26 de programe pentru tot atâtea ocupaţii, şi anume administrator pensiune turistică, agent de securitate, baby-sitter, bucătar, coafor, comunicare în limba engleză, contabil, coşar, dulgher (exclusiv restaurator), formator, frizer, îngrijitor bătrâni la domiciliu, inspector/referent resurse umane, instalator, lucrător calificat în culturi de câmp şi legumicultură, lucrător comercial, lucrător în structuri pentru construcţii, machiori, mecanic auto, manichiurist, maseur, ospătar, patiser, presator mase plastice, specialist în domeniul SSM şi stilist protezist de unchii. Cursurile au o durată între 90 şi 1080 ore şi se adresează şomerilor indemnizaţi şi neindemnizaţi. Nivelul de studii pentru accesarea acestor programe de formare profesională variază de la doar opt clase până la studii superioare (pentru formator).

test2

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]