Ajutoare de minimis pentru achiziţia de tancuri de răcire a laptelui

Guvernul a decis organizarea unei noi sesiuni de depunere a proiectelor, în perioada 1 februarie-15 aprilie 2014, pentru acordarea ajutoarelor de minimis pentru achiziţia de tancuri noi de răcire a laptelui, asta după ce în prima etapă au fost depuse foarte puţine cereri.

          De acest ajutor pot beneficia producătorii agricoli, crescători de animale care deţin până la 5 capete de vaci de lapte şi sunt organizaţi în acest scop într-o singură formă asociativă constituită în cadru administrativ – territorial, organizată la nivel de comună. Măsura a fost luată având în vedere ca, începând cu data de 1 ianuarie 2014, nu se mai poate livra lapte neconform, în scopul asigurării conformităţii laptelui românesc.

          “Valoarea totală a sprijinului financiar este de 70.878.870 lei, iar cuantumul este de maximum 5000 euro pentru fiecare formă asociativă care a solicitat acest ajutor şi cuprinde costurile aferente achiziţionării, instalării tancului/ tancurilor de răcire a laptelui cu o capacitate de maximum 1000 litri/ unitate administrativ - teritorială organizată la nivel de comună, instruirii necesare pentru utilizarea acestuia/ acestora, precum şi asigurarea service-ului pentru o perioada de 12 luni de la instalare”, precizează directorul executive Ioan-Nuţu Tabără de la Direcţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]