Alături de Ansamblul „Ciobănaşul”, primarul comunei Şieuţ ne-a reprezentat cu cinste judeţul în festival la Tulcea

Etnolog Smaranda Mureşan, referent de specialitate CJC BN

Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul ” din Şieuţ, evoluţie artistică de excepţie la Tulcea

Unic în ţară şi foarte rar întâlnit în Europa, „Festivalul Internaţional al Păstoritului” a reunit şi în acest an la Tulcea grupuri folclorice şi ansambluri din ţara noastră, dar şi din străinătate, fiind prezente formaţii din judeţele Argeş, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Neamţ, Olt, Suceava, Tulcea, dar şi din Bulgaria sau Macedonia. Festivalul îşi propune păstrarea, valorificarea şi promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor păstoreşti autentice din ţară şi din spaţiul balcanic.
Timp de trei zile, oraşul a fost în sărbătoare, spectacolele adunând sute de oameni dornici să vadă şi să cunoască mai îndeaproape tradiţiile păstoreşti. În a doua zi a festivalului a avut loc la Sarighiol de Deal simpozionul „Locul păstoritului şi transhumanţa în spaţiul balcanic”, un spectacol tradiţional păstoresc prezentat de Ansamblul Folcloric aromân „Dor”, o expoziţie de obiecte pastorale, dar şi una gastronomică cu preparate specifice zonei.
Judeţul nostru a fost reprezentat cu cinste la festivalul de la Tulcea de ansamblul folcloric „Ciobănaşul” din Şieuţ, acesta fiind unul dintre cele mai vechi ansambluri săteşti din zonă, ce s-a constituit şi fiinţează într-un areal cu specific păstoresc, unde tradiţiile şi obiceiurile se află încă la loc de cinste, fiind păstrate cu sfinţenie.
Şieuţanii au evoluat în patru spectacole de excepţie, desfăşurate atât la Tulcea, la Casa de Cultură a Sindicatelor şi în Piaţa de Vest, cât şi la Căminul Cultural din Sarighiol de Deal, prezentând un program artistic variat ce a cuprins cântece şi dansuri populare de pe Valea Şieului şi un obicei de păstorit.
Colectivul de dansatori a fost alcătuit din Liliana şi Ioan Dedean Bortăş (primarul comunei), Mihaela şi Ioan Şoimuşan (vice-primarul comunei), Ancuţa şi Partenie Olar, Ioan şi Ioana Cotoc, Petre Dumbrăvan şi Maria Suciu, Livia şi Ignat Socaciu, Ioan şi Ilonka Dumbrăvan, Ioan Pantea şi Ileana Cilean. Alături de ei au fost prezenţi rapsozii populari Gavril Aluaş (fluier), Ioan Moldovan şi Ioan Simionca şi tinerele soliste Angelica Pantea şi Teodora Simionca. Toate momentele artistice au beneficiat de acompaniamentul muzical al Tarafului Tradiţional din Sângeorz-Băi (Ionică Moldovan – vioară, Ilie Poleac – braci şi Petrică Adam – contrabas).
Merită felicitaţi toţi cei care au oferit momente artistice de mare valoare, remarcându-se prin autenticitatea şi frumuseţea portului popular, bogăţia repertoriului muzical şi coregrafic şi unicitatea tradiţiilor, cei care prin naturaleţea lor au reuşit să readucă în faţa publicului obiceiuri vechi de sute de ani, păstrate nealterate într-o zonă deosebită ce abundă în tradiţii, făcând dovada vie a faptului că Valea Şieului, dar mai ales comuna Şieuţ, este o vatră folclorică rară la noi în ţară, cu resurse inestimabile, ce merită păstrate şi valorificate.
Prezent atât în calitate oficială, cât şi în cea de coordonator al ansamblului şi dansator activ, primarul comunei Şieuţ, domnul Ioan Dedean Bortăş, ne-a declarat: „Cu mare bucurie, am dat imediat curs invitaţiei la festivalul de folclor de la Tulcea şi am participat cu drag. Dorim să menţinem tradiţiile, obiceiurile şi jocurile noastre, păstrate de sute de ani, iar personal susţin din toată inima activitatea culturală a comunei pe care o reprezint. Membrii ansamblului au fost foarte mulţumiţi de primirea făcută de organizatori şi de buna desfăşurare a evenimentelor de acolo. Ne-a făcut mare plăcere să participăm la festival şi să legăm relaţii de prietenie cu directorii acestuia, cu domnul Ştefan Coman, maestrul coregraf al Ansamblului Artistic „Baladele Deltei” şi cu domnul dr. ing. Dumitru Caimacan Popescu, cu oficialii de acolo şi aromânii din zonă.”
Pe întreg parcursul festivalului, Ansamblul folcloric „Ciobănaşul” din Şieuţ a fost însoţit din partea Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud de referenţii de specialitate Paul Fabi (foto/video) şi de etnologul Smaranda Mureşan, aceştia ocupându-se îndeaproape de realizarea materialelor document, foto şi video, dar şi de buna organizare şi desfăşurare a momentelor artistice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]