ALDE: Ne vom opune categoric la orice intenţie de modificare a actualei legislaţii pe Pilonul II de pensii!

Liderul grupului senatorilor ALDE, Ionuţ Sibinescu, şi europarlamentarul Norica Nicolai au reafirmat, la Bistriţa, faptul că ALDE susţine Pilonul II de pensii şi că nu va accepta vreo midificare în legislaţia pe acest domeniu, care să aducă atingere dreptului de proprietate..

         „ALDE susţine şi este un susţinător al Pilonului II de pensii. Am văzut PNL-ul, zilele trecute, că a început o campanie, aş vrea să-i spun mincinoasă, de strângere de semnături pentru a nu se desfiinţa Pilonul II de pensii. Am citit cu atenţie Constituţia şi vă spun acest lucru în calitate de preşedinte al Comisiei de constituţionalitate din Senatul României: cele 9 miliarde de la Pilonul II de pensii, în forma actualei Constituţii, nu pot fi mutate la Pilonul I de pensii. În forma actualei Constituţii, sumele care sunt strânse la Pilonul II de pensii nu pot fi mutate la Pilonul I, iar PNL face o campanie mincinoasă”, a declarat senatorul Ionuţ Sibinescu, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, anumiţi membri ai Guvernului au lansat şi ideea ca Pilonul II de pensii să devină opţional, însă „ALDE nu susţine acest subiect”

         În context, europarlamentarul Norica Nicolai a explicat că a fost unul dintre cei care au lucrat la arhitectura legislaţiei în domeniul pensiilor, elaborată pe parcursul mai multor ani de zile. „Nu ne-am jucat cu orgoliile şi cu bruma noastră de ştiinţă de carte. Am avut expertize internaţionale de mare top. Pentru piloanele de pensii II şi III, noi am lucrat cu fostul ministru chilian al Muncii, Jose Pinera, şi am avut o analiză globală pe evoluţia fondurilor de pensii. Nu ne-am permis nicio clipă să ne gândim la posibilitatea în care, bugetul nu e îndestulat – toate bugetele de pensii sunt deficitare, populaţia a îmbătrânit”, a explicat Norica Nicolai.

         Potrivit eurodeputatului ALDE, ţări precum Lituania sau Ungaria au încercat să intervină în Pilonul II, dar CEDO s-a pronunţat foarte clar. „Pensia este drept de proprietate a persoanei care cotizează. Orice decizia a ta ca stat, ca guvern, pe dreptul cuiva de proprietate încalcă principiile fundamentale ale CEDO. Noi dorim să rămână fondurile aşa cum sunt. Putem discuta de comisioanele de administrare ale firmelor, dacă sunt prea mari sau prea mici, putem discuta de beneficii, dar arhitectura n-o putem discuta şi ne vom opune categoric la orice intenţie de modificare a actualei legislaţii pe Pilonul II”, a motivat Norica Nicolai.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5