Aleşii locali, la datorie

După întrunirea pe care au avut-o la începutul lunii august, consilierii locali ai oraşului Beclean au fost convocaţi luni,29 septembrie, de la ora 10.00, într-o noua şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi au figurat 13 proiecte de hotărâre, printre subiectele supuse dezbaterii aflându-se vânzarea cabinetelor medicale, rectificarea bugetului local, stabilirea taxelor şi impozitelor locale pe anul 2009.

Mai întâi, a fost supus aprobării proiectul cu lista spaţiilor aflate în proprietatea privată a oraşului, care urmează a fi vândute cu destinaţia de cabinete medicale şi activităţi conexe actului medical, după care au fost desemnati doi consilieri locali care să facă parte din comisia de vânzare a acestor spaţii.

Pe masa aleşilor locali s-au mai aflat proiectele referitoare la: rectificarea bugetului local, tarifele la apă potabilă şi canalizare-epurare, Planul Urbanistic Zonal - baza de producţie şi organizare de şantier pentru reabilitarea Drumului Naţional 17, impozitele şi taxele locale pe 2009, procedura pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind alimentaţia publică în baruri şi restaurante, stabilirea unor măsuri pentru garajele, chioşcurile şi alte construcţii (barăci, platforme, copertine) amplasate pe domeniul public, darea în folosinţă gratuită către Agenţia Naţională pentru Locuinţe a unui teren pentru construirea unui bloc de 60 de apartamente şi aprobarea fondurilor necesare elaborării planului urbanistic de detaliu şi a studiului de fezabilitate, două schimburi de locuinţe între chiriaşi ANL de pe strada Petru Maior, reactualizarea chiriilor ANL conform HG 165/2008, implementarea în oraşul Beclean a "Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]