Alex Ignatiuc din Beclean militează în CTR pentru o ţară “aşa cum ar trebui să fie”

Are 16 ani, e elev la Colegiul Naţional “Petru Rareş” Beclean, preşedinte al comisiei de voluntariat şi protecţia mediului din Consiliul Judeţean al Tinerilor şi s-a remarcat până acum prin campaniile umanitare cu impact realizate împreună cu cei dornici să schimbe lumea în mai bine. Alex Ignatiuc, pentru că despre el este vorba, a devenit recent membru în Consiliul Tineretului din România (CTR), după ce a trecut cu brio sesiunea de recrutare organizată în perioada 25 mai – 19 iunie.
“Pentru a aplica, tinerii au trebuit să completeze un formular publicat pe site-ul CTR, în care să menționeze studiile și experiența ce îi recomandă pentru un post în cadrul organizației.

În a doua fază, tinerii selectați au acordat un interviu exprimându-și opiniile și cunoștințele față de programele, problemele identificate și metoda de soluționare a acestora în Strategia Națională de Tineret 2014- 2020.

Într-o ultimă fază a interviului, tinerii rămași în cursă au trebuit să se documenteze cu privire la diferite teme de interes național, iar apoi să își expună opinia.

Ignatiuc Alexandru este unul dintre candidații care au trecut de toate cele 3 probe și a reușit să ocupe un loc în Consiliul Tineretului din România la Departamentul pentru Politici de Tineret, pentru care a optat.

''Sunt foarte fericit și entuziasmat de reușita mea. În momentul în care mi-am trimis cererea, mi-am promis că voi face tot posibilul și îmi voi da toată străduința pentru proiectele CTR-ului. La fel îmi doresc să fiu vocea generației mele, și împreună cu colegii mei să construim o țară așa cum ar trebui să fie'', spune Ignatiuc Alexandru pentru pagina de Facebook “Tineri beclenari”, acolo unde se susţin şi se promovează în ultimul timp acţiunile umanitare ale urbei de pe Someş .

Ce este şi ce face CTR?
Potrivit propriii pagini de prezentare de pe internet, CTR este platforma de tineret recunoscută ca fiind structura membră din România în cadrul Forumului European al Tineretului, platformă de reprezentare a tineretului la nivel european cu sediul la Bruxelles, principalul partener de dialog al Comisiei Europene, al Consiliului Europei şi al Organizației Naţiunilor Unite în elaborarea politicilor pentru tineret la nivel european şi internaţional.
La nivel naţional, CTR a participat la elaborarea „Planului Naţional de Acţiune pentru Tineret în România”, la elaborarea „Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret”, „Legii nr. 425/2004 privind instituirea Zilei Naţionale a Tineretului”, proiectului de „Lege a Tineretului” şi a contribuit activ la îmbunătăţirea metodologiei de finanţare a programelor de tineret. CTR a organizat şi participat la numeroase mese rotunde şi dezbateri în cadrul cărora s-au dezbătut aspecte ale politicilor publice pentru tineret în România, la care au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale abilitate în domeniul tineretului şi ai ONG-urilor de tineret şi pentru tineret.

La nivel european și internaţional, CTR a participat la toate întrunirile Forumului Tineretului European, la festivalurile mondiale ale tineretului, la majoritatea conferinţelor şi forumurilor de tineret cu privire la Politica Europeană în domeniul Tineretului şi a fost implicat activ în procesul de elaborare a Cartei Albe a Comisiei Europene – „Un nou elan pentru tineretul european" (2001), precum și a Strategiei Europene „Investiție și Capacitare” 2010-2018. CTR este membru activ al Grupurilor de Lucru la nivel național care privesc completarea și modificarea cadrului legislativ pentru tineret, dintre acesta cel mai relevant fiind Consiliul Consultativ pentru Tineret, structura cu rol consultativ pe lângă principala instituție abilitată pe problematica de tineret (începând cu 2013 – Ministerul Tineretului și Sportului).

De asemenea, CTR este activ în procesul de implementare al Dialogului Structurat, atât la nivel național, dar și european, fiind parte a Grupului Național de Lucru și desfășurând o serie de consultări directe cu tinerii români. Printre acestea, cea mai relevanta este Campania Națională de consultări cu tinerii „Implicare pentru Dezvoltare” (2010).

În vederea susținerii Organizațiilor sale Membre, CTR a dezvoltat sesiuni de training-uri pe teme de interes pentru acestea, precum scrierea și managementul proiectului, comunicare sau formare de formatori. Trainingurile beneficiaza atât de expertiză la nivel național, dar și European sau internațional, în virtutea parteneriatelor dezvoltate.

În vederea promovării educației non-formale și a calității training-ului, CTR ia parte la majoritatea proceselor de advocacy la nivel național. La nivel European, CTR dezvoltă alături de Consilii Naționale ale Tineretului din alte state din Sudul Europei proiectul pe termen mediu NFE South R-evolution: empowering non-formal education in Southern Europe. Proiectul își propune schimbul de bune practici și dezvoltarea unei abordări pedagogice comune în vederea recunoașterii educației non-formale și rolul trainerilor în contextul național, în special ca parte a rețele de traineri a Consiliului de Tineret (Pool of Trainers - PoT).

CTR este activ implicat în Consorțiul European pentru implementarea proiectului Youth Employment Action(2009 – prezent) care își propune coordonarea eforturilor de advocacy în vederea promovării metodelor, politicilor și măsurilor Europene pentru creșterea angajabilității în rândul tinerilor. În același sens, CTR a contribuit la procesul de realizare a Cartei Europene pentru Calitatea Stagiilor de Internship și Ucenicie (http://qualityinternships.eu/), precum și la promovarea schemei de grant Youth Guarantee in România (http://youthguarantee.eu/) .

La nivel național, CTR a susținut și promovat proiectul Construcția instituției „Lucrătorul de Tineret” pentru integrarea tinerilor în societate (http://lucratoruldetineret.ro/), respectiv a participat la o serie de evenimente, simpozioane și întâlniri de lucru, la nivel european, pe tema calității lucrului cu și pentru tineret (youth work). De asemenea, CTR a susținut activ – prin schimb de bune practici și expertiză – stabilirea și formarea de noi Consilii Naționale ale Tinerilor în regiune, respectiv în Serbia și Bulgaria.

CTR a dezvoltat o serie de parteneriate strategice regionale și la nivel european prin care promovează și susține valorile democratice ale drepturilor omului, cetățeniei active, multiculturalitate, educația globală și pentru dezvoltare sustenabilă. În acest sens, CTR este parte a grupului informal de cooperare regională Southern Youth Councils alături de Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Cipru, Malta, Slovenia, Crioația, Bulgaria și Serbia. De asemena, CTR are bunerelații de cooperare cu Consiliile Națioanle ale Tineretului din zona Mării Negre (Europa de Est și Caucaz), respectiv Republica Molova, Rusia, Georgia, Armenia, Azerbaijan si Turcia.

În anul 2012, CTR a inițiat dezvoltarea cooperării în regiunea de Sud Est a Europei, alături de Consiliile Naționale ale Tinerilor din Bulgaria, Slovenia, Cipru, Ungaria și Republica Moldova.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]