ALEXANDRU CRISTIAN MILOŞ - POEME SPAŢIALE

PROIECT PENTRU STATUIA PARADOXULUI

Statuia Libertăţii tânără la cap şi bătrână la picioare.

Am gândit, imaginat şi realizat cel mai bizar şi paradoxal proiect-

Proiect pentru Statuia Paradoxului! Proiect şoc!

Statuia Libertăţii cu cap de tânăr şi picioare de bătrân

Dar timpul pavajului de pietre al drumului istoriei e mult mai încet

Decât timpul gândului, timpul ideii-căci în apropierea pământului,

A masei, crescând gravitaţia, timpul curge încetinit astfel că defapt

Picioarele noastre şi implicit ale Statuii Libertăţii sunt mult

Mai tinere decât capul nostru. Şi totuşi, poet fiind sfidez această

Deformare a timpului şi a spaţiului.

Aşez Statuia Libertăţii invers

O dau peste cap şi peste ochi şi peste inimă, spre a mă cunoaşte,

A mă avea. A mă da. A o avea. Între a fi şi a nu fi Steaua Paradoxului!

A fi un Om Matematic! Cu cap mereu tânăr şi picioare mereu bătrâne.

Ca şi lumea ce a înălţat-o. Ca şi omul ce şi-a făcut o casă, masă şi zbor în stele.

Istoria ascunsă a omului e veche ca şi picioarele ei, iar capul mereu tânăr

Ca şi linia schimbătoare a orizonturilor.

Toate drumurile, fie şi cele spre stele, pleacă din cap şi sfârşesc în picioare.

Înălţând capul, prelungind picioarele.

Schimb viteza timpului şi a luminii, opresc timpul şi lumina,

Fără a-i modifica viteza. Am prins lumina în capcana ei

Şi am numit-o Gaură Neagră. Einstein spunea că nu sunt găuri negre în Univers.

Există locuri, găuri albe în care timpul poate să meargă mai lent?

Poate chiar acum, scriind acest poem, pe această albastră filă!

MERSUL IDEAL, MERSUL VEŞNIC SPRE A TRAVERSA ORIZONTUL

Putem, dacă vrem şi o vrem, experienţa ne-o demonstrează

Să mergem ideal, deci continuu, veşnic. Veşnic căutând drumuri.

Defapt într-o-ncercare, la limita dintre viaţă şi moarte

De traversare al oricărui Orizont! De a traversa viteza luminii!

Mai sus de viteza ei cum e? Ca şi cum ţi-ar apărea aşa din senin,

Într-o zi caldă de vară, un Drum de-asupra capului. Un Drum în Cer!

Să mergi doar din Iubire. Noi mergem doar din Iubire

Drumul de întoarcere în stelele de origine ale omului!

Poetul e urmărit de oameni, de fotoni, de timp, mai ales de Iubire,

Deci trebe dat în urmărire generală!

El, condamnatul la realitate şi Iubire! Idealistul, crezând în viteze mai mari

Decât viteza luminii, rebelul revoluţionar spărgând rocile albastre

Ale nemuririi, ale Universului

Cu inima şi cu o simplă şi banală pană de gâscă computerizată.

Cuvântând Crucea Stelei pe acel Drum de înşelare a vigilenţei,

Santinelei de fotoni, unde munţii se bat în capete găsind el, inventând din realitate

Drum post-modern, post-Einstein, drumul Găurii Negre, al Fluxului Cosmic,

Drumul de traversar al luminii, Drum prin şi peste, tocmai de aceea, Orizont!

Treziţi-vă şi veniţi! Să fiţi deodată Aici şi Dincolo! Adică în mai mult de două dimensiuni! Traversându-te, mutând limite! Eliberându-te din lumina claustrofobă!

Traversându-te după ce te-ai cunoscut în lumină!

Acum, de abia înţeleg înţelepciunea lui - per pedes apastolorum!

ÎNCERCÂND SĂ AJUNG DE CEALALTĂ PARTE A STRĂZII

CU ZENON GRECUL

Cu toţii îl ştim pe Zenon Grecul... Şi imobilitatea sa absolută!

El ne aminteşte mereu înjumătăţirea veşniciei, jumătăţile universale.

Paradoxul săgeţii ce nu ajunge niciodată la ţintă.

Eiii, dar ce bine ar fi fost să fiu un condensator electric ori un dispozitiv de răcire

Ori un material radioactiv, mi-ar fi trebuit în acea stare, o veşnicie, tot înjumătăţindu-mă,

Încercând să traversez o stradă. Da, zic, bine, mă supun legii înjumătăţirii.

Dar dacă lumea va suferi de inflaţie de jumătăţi de oameni, de oameni jumătate din androginul iniţial, adamic şi ei reduşi la jumătate?

Perspectiva unei noi înjumătăţiri reale nu poate decât sparge asfaltul şi aşa fragil

al străzii lumii noastre ori exploda cauciucuri... Intrăm în Mileniul 3, pe strada 3,

cu Zenon Grecul 3 sau fără?

Încă într-o relativă, sper, imobilitate morală a conştiinţei, a cunoaşterii!

Sau cu un alt Zenon Grecul ce recompune jumătăţile de oameni în oamenii întregi cosmici, nemuritorii! Cu un Zenon Moral! Iar pentru atare transformare a logicii umane

E nevoie de a uita dogmele şi limitele învăţate, de o spălare a creierului respirând din nou

Aerul stelar! Purtători de seminţele adunării, ale numerelor universale, ale transformării,

Ale recompunerii omului din jumătăţile de măsură ale vieţii sale!

Omul-Unul, Omul-Cosmic, Omul-Moral, Omul-Ştiinţific, Omul-Întreg, Omul-Stelar

Cetăţean nemuritor al Cosmosului!

POT FI O ENERGIE LIBERĂ!

Vechea Stea în care m-am născut ca un uraniu viu.

De aş putea repeta, matematic vorbind, unirea şi spargerea de atomi

Aş fi Nemuritor, aş fi o energie liberă arzând la infinit!

Să respir energie, să inspir şi să expir energie, acesta este antrenamentul Nemuritorilor.

Sunt chiar Universul respirând. Socoteala la piaţa energiei e aproape simplă:

Că s-au născut grele sau uşoare, toate nucleele vor să aibă o greutate medie!

De aceea respiră energie, inspiră, absorb şi expiră, eliberează energie.

Oamenii le spun acestor respiraţii energetice: fuziune şi fisiune.

Ai crede că te afli ori într-o stea ce se răceşte, absorbindu-şi propria căldură,

Formându-şi uraniul viu, viaţa?!

Sau într-un reactor nuclear din secolul 21, fabrică de stele.

Cât din căldura universală, a absorbit, a respirat viul, radioctivul uraniu cosmic,

la naştere? De aceea în lume uneori e atât de frig!

Un frig dublu parcă...

Dar fiindcă stelele trebuie să fie şi strălucesc, pot fi o energie liberă!

Fiindcă stelele strălucesc...

REANIMAREA SOARELUI

Peste 5 miliarde de ani Soarele nostru se va stinge! Va muri!

Nu ştiaţi că şi stelele mor? Ca şi oamenii. Iar noi de ce vrem să fim nemuritori?

Noi ne vom lua rucsacul în spate şi vom bate la uşile văilor galactice!

Căutând, răscolind Cosmosul, răvăşindu-l în căutarea altei Stele ospitaliere!

Urmând instinctul de conservare al vieţii cosmice.

Ori...

Am putea crea o pompă pulsatorie care să producă instantaneu reacţii de întinerire a soarelui, de reanimare a lui. Ar fi un posibil perpetuum mobile stelar inventat acum...

Astecii sacrificau oameni tineri spre a reînsufleţii soarele.

Ce ar fi ca noi, contemporanii 21, să-i oferim, să-i sacrificăm miile de bombe atomice

Din arsenalul ruşinii istoriei umane...

Şi aceasta spre a agita Inima Soarelui, spre a o reanima.

Ca zahărul în cafeaua de dimineaţă!

Căci dacă dai Ştiinţele Cosmice pe mâna cimpanzeiilor neumanizaţi, ei le vor preface

În arme ucigătoare.

Să reanimăm soarele pompându-i sânge hidrogenizat direct în inimă!

O bombă H sau un jet laser puternic ar fi soluţiile pământenilor!

Dar mai există, prieteni, stelele numite împrăştiatele albastre!

Pare-se că ele au dus fuziunea hidrogenului lor dincolo de normal.

Să fie explicaţia naturală, intervenţiile voite, inteligente ale unor popoare

De pe alte planete pe care aceste stele le hrăneau?

Cred în puterea fraţilor galactici ce revoltându-se contra morţii termice a Universului,

Agită materia astrului lor, prelungindu-i viaţa, reanimându-l şi reanimându-se.

În Cosmos mă conduc şi după versul lui Valery : „Răbdare în azur!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5