Alexandru Grecu, premiul I la Concursul Internaţional de Chitară Clasică „Talente în afirmare”. O chitară valoroasă pentru cel mai bun concurent al ediţiei

La Bucureşti s-a încheiat ediţia a VI-a a Concursului Internaţional de Chitară Clasică ”Talente în afirmare” cu participarea a peste 100 de concurenţi. Acest concurs a fost organizat de Asociaţia "Deschideri spre viitor", care şi-a propus să asigure cadrul stimulativ atât de necesar tinerilor pentru exprimarea personalităţii lor artistice, posibilitatea să exerseze şi să parcurgă experienţe interpretative în faţa unui juriu obiectiv  şi în contact direct cu un public numeros.

  Concursul "Talente în afirmare” a fost structurat pe 2 secţiuni,  sectiunea "Performanţă" cu 3 categorii distincte pentru elevi cu vârste între 8 şi 19 ani şi secţiunea "Hobby", destinată începătorilor în studiul chitarei şi tuturor celor ce iubesc instrumentul şi îşi dedică timpul liber interpretării muzicale ca amatori.

Bistriţeanul  Alexandru Grecu a fost câştigatorul categoriei "C" (15-19 ani) în cadrul secţiunii "Performanţă", obţinând locul 1, fiind cel mai bun concurent al acestei ediţii. Invitat de onoare a fost lutierul Samuel de Sousa din Scoţia care a oferit ca premiu o chitară clasică special construită pentru ediţia a VI-a Concursului Internaţional de Chitară Clasică "TALENTE IN AFIRMARE", în valoare de 1500 euro, fiind daruită câştigatorului Alexandru Grecu. Pe langa acest premiu a fost invitat sa susţină un concert de chitară clasică "Concerte-Cartografii Sonore" la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărtilor Vechi (octombrie  2018) din Bucureşti.  Alexandru Grecu este elev în clasa a X-a la Liceul de Muzică "Tudor Jarda" şi este pregătit de profesorul Valentin Pop.

Juriul -  foarte obiectiv la sectiunea "Performanţă" -  a fost format din personalităţi de renume din domeniul chitarei clasice din România.

  1) Compozitor, conferenţiar universitar doctor Cătălin Ştefănescu- Pătraşcu de la Universitatea Naţionala de Muzică din Bucureşti (Alex Grecu a câştigat locul 1 şi premiul special al juriului cu piesa "Tarantela" de Cătălin Ştefănescu -Pătraşcu la ediţia de anul acesta, 11-13 mai, la Concursul Naţional de Interpretare a Muzicii Românesti "Sigismund Toduţă", de la Bistrita).

  2) Liviu Georgescu, presedinte al  Fundatiei Romane de Chitara, organizator si director al Festivalului International de Chitara Clasica Sinaia si Festivalul International "Eduard Pamfil" din Bucuresti, profesor la Colegiul National" George Enescu" din Bucuresti.

 3) Beke Istvan, asistent universitar doctor la Universitatea de Muzica "Gheorghe Dima din Cluj Napoca si presedinte al Asociatiei "Harmonia Cordis" si organizator al Festivalului International de Chitara "Harmonia Cordis" din Targu Mures.

 4) Eugen Mang, producator muzical, director general al Casei de Productie "E& E Music Production Management", cadru didactic, specializarea chitara clasica.

  5) Tudor Niculescu-Mizil, profesor doctor, director si organizator al acestui concurs, specializarea chitara clasica.

  6) Diana Gheorghiu, doctor in muzica, compozitor, co-fondator al Academiei si Festivalului "ICON Arts", membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania.

  7) Aurelian Andrei, profesor la Colegiul National de Arte "Dinu Lipatti" din Bucuresti, specializarea chitara clasica.

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]