Alexandru Petria: România sindromului broaștei fierte

Arde, fugi. Vin apele revărsate, o tai pe un loc mai înalt, unde să nu ajungă puhoaiele. E furtună, închizi geamurile casei și pui lucrurile din curte la adăpost, ca să nu le distrugă vântul și ploaia. E cutremur, stai în cadrul ușii, nu te repezi pe casa scărilor, și încerci și o rugăciune.
Reacționăm rapid la pericolele evidente și nu le conștientizăm adesea ori le bagatelizăm pe cele nevăzute, care ne afectează în timp, an cu an, din natură, alimentație și relațiile cu semenii.
Printr-un vechi experiment, s-a demonstrat că o broască aruncată într-o oală cu apă fiartă sare afară din ea. Dacă broasca este pusă în același vas, pe foc, în care inițial se găsește apă rece, și se crește încet temperatura apei, broasca o să sfârșească fiartă. Psihologii au numit acest comportament sindromul broaștei fierte.
Nu cred că e deloc deplasat să compar România cu broasca. Se află în situația în care apa este aproape de punctul de fierbere. Nu-mi dau seama câți sesizează pericolul, nici la câti le pasă. Cu o clasă politică aproape aneantizată, și-i numim pe inșii care trăiesc de pe seama politicii din inerție încă politicieni, când de fapt sunt homunculi fără relevanță, fără idei, fără prestanță, cu economia și serviciile vitale încăpute pe mâna unor entități care au atâta preocupare sinceră pentru aceast neam câtă am și eu pentru locuitorii din Togo, cu structurile de informații cu puteri extrem de mari, cu mersul culturii parazitat de găști atente doar la promovarea lor, cu o presă decredibilizată, cu pământul vândut fitecui, cu o justiție și armată de operetă, suntem în pragul colapsului ca țară. S-a ajuns aici pas cu pas.
Să zicem că broasca-i broască, fără inteligență, proastă. Dar și noi suntem proști în proporție de masă?

Comentarii

01/03/16 21:54
cititoru

Persoanele de faţă se exclud.

02/03/16 13:00
George Carp

Dar despre ciripitori ce părere aveţi domnule Al. Petria?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5