Alin Seserman doreşte mutarea statuii domnitorului Cuza: Piața Unirii are nevoie de un simbol al Marii Uniri de la 1918

"De mulți ani, duminica merg la biserica din Piața Unirii. Îmi place locul, clădirea, interiorul. oamenii. Acolo nu vin politicieni decât dacă e vreun eveniment cu presa. Deci e foarte bine. Piața Unirii însă trebuie reformată cu totul. Parcul situat vizavi de Domus are nevoie de o intervenție, biserica, care este cel mai vechi monument al orașului atestat, trebuie pusă în valoare. Eu văd întreaga zonă fără garduri, cu acces ușor din orice direcție, iar biserica să intre într-un program de reabilitare prudentă. De asemenea simbolurile trebuie să reflecte cât mai bine istoria noastră. Piața Unirii are nevoie de un simbol al Marii Uniri de la 1918, nu prin dimensiuni, ci printr-o lucrare decentă. De acolo au plecat delegații de la Alba Iulia. Oricum statuia domnitorului Cuza a fost transferată de la sediul poliției în acest loc, care în opinia mea trebuie să aibă altă simbolistică. Bistrița este și singurul municipiu din Transilvania care nu are un astfel de simbol și care nu o stradă cu denumirea Iuliu Maniu, organizatorul evenimentului de la Alba Iulia sau alte personalități transilvănene, cum ar fi mitropolitul ortodox Andrei Șaguna sau omul politic Corneliu Coposu" spune Alin Seserman, candidat la Primăria Bistriţa.

Comentarii

25/04/16 10:37
Cetatean din Bi...

Ne place sau ba, in Piata Unirii, nu-si are rostul alta statuie inafara domnitorului Al.I. Cuza, ori eventual a lui Mihai Vitezul . Eu nu stiu ca alti domnitori, sa fi realizat vre-o "unire" a tuturor romanilor sub un singur "drapel" ... ! Daca stiti dvs altfel, spuneti-ne ...

25/04/16 10:55
vzitator

Cu cativa ani in urma primarul Cretu a fost lovit de boala mutarii statuilor, facand praf istoria orasului. A inceput cu bustul lui Petru Rares, acesta fiind mutat in 2009 din Piata care-i poarta numele pentru a face loc unui monument controversat, in forma de „Sula” tocmai langa Prefectura, vrand parca sa confere expresie materiala sintagmei „Sula si Prefectura”. Acest lucru a fost criticat recent in cadrul seminarului academic de istorie „Petru Rareș și Bistrițenii”, organizat sub egida Consiliului Județean, la sfarsitul lunii noiembrie 2015, prin vocea autorizata a istoricului si academicianului Ioan Aurel Pop, care a calificat mutarea statuii lui Petru Rareş din centrul Bistriţei, ca pe „un lucru de neînţeles, fiind vorba despre un domn român într-un oraş românesc". Concluzia seminarului a fost ca, Petru Rareş merită cu prisosinţă o statuie în piata care-i poarta numele din centrul Bistriţei.
Nu a scapat nici bustul lui Cuza care a fost mutat de la IJP in Piata Unirii, deoarece acest primar incult nu cunoaste faptul ca numele pietei se trage de la Marea Unire din 1918 si nu are nici o legatura cu Unirea Principatelor sau cu domnitorul Cuza. Aici, reprezentanţii Bistriţei participanti la Unirea din 1 decembrie 1918 au primit credenţialul, adică mesajul de unire cu ţara. Prin urmare,in Piata Unirii din Bistrita ar trebui dezvelit un monument care sa aminteasca de Marea Unire, din 1918 care se apropie de aniversarea centenarului.
Prin urmare la bustul lui Cuza, trebuie mutat inapoi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud care a comandat şi plătit această statuie care a fost amplasată în faţa Inspectoratului , pentru că Alexandru Ioan Cuza a pus bazele Poliţiei moderne în România. In plus, statuia punea mai bine in valoare cladirea IJP, care nu are personalitate arhitecturala si care seamana cu un bloc de garsoniere din perioada comunista.

25/04/16 12:19
Dr. Marius Nico...

Da, Aline corect! Poate n-ar strica mai multe statui, busturi, cu o simbolistica punctuala : Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Hossu, Regina Maria ,etc

25/04/16 13:35
Nicu

In prezent Piata Unirii din Bistrita nu mai are nici o legatura cu adevarul istoric al locului. De exemplu, pe unul din stalpii de la intrarea in biserica din Piata Unirii, sta scris: BISERICA ORTODOXA „COROANA” sec. al XIII-lea (1270-1280) CEL MAI VECHI MONUMENT AL BISTRITEI, ca si cum de la inceput biserica respectiva ar fi fost ortodoxa. Nimic mai fals, pentru ca ca in 1893, Biserica de la Coroana (fosta a minoritilor) impreuna cu ansamblul manastiresc nefolosit la vremea respectivă, fusese cumpărate de Biserica Greco-catolică, cu suma de 35.000 de florini avand in vedere ca la acea vreme romanii nu aveau voie sa isi construiasca biserica in interiorul orasului. Biserica Greco-Catolica a avut un rol esential in emanciparea si realizarea unitatii nationale a romanilor. Insusi marele istoric Nicolae Iorga a spus că toată diplomaţia României de 100 de ani nu a făcut atâta pentru a fi europeni, cât a făcut Biserica Greco-Catolică. Asadar, Biserica de la Coroana a jucat un rol esential in devenirea romaneasca a Bistritei, fiind martora activa la evenimente importante de traire si simtire ramaneasca, intre care si Marea Unire de la 1918.
Si pentru ca denaturarea sa fie totala, primarul Cretu pe care nu-l da inteligenta afara din casa a mutat fara nici o noima in 2012 statuia lui Cuza de la IJP in Piata Unirii dand o explicatie halucinanta: ”Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a comandat şi plătit această statuie. Statuia a fost amplasată în faţa inspectoratului mai mult timp, pentru că Alexandru Ioan Cuza a pus bazele Poliţiei moderne în România. Am adus-o în Piaţa Unirii nu cu referire la Unirea Principatelor Române, ci la Marea Unire. Aici, reprezentanţii Bistriţei la Unirea din 1 decembrie 1918 au primit credenţialul, adică mesajul de unire cu ţara".
Cu alte cuvinte, dupa mintea lui Cretu, nu conteaza ca Piata Unirii isi trage numele de la Marea Unire din 1918 si nu are nimic cu unirea principatelor sau mica unire si nici faptul ca Alexandru Ioan Cuza a pus bazele Poliţiei moderne în România. Dupa mintea lui Cretu, unire sa fie, nu conteaza daca-i mare sau mica.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5