alp
 

Alipiți-vă de bine!

Valentin Marica

Este îndemnul Sfinților Părinți când anul se înnoiește, când se deschid cerurile, când se sfințesc apele, țarinile, grădinile și casele, spre a fi învinse tulburarea minții, răutatea, trufia, ura, mânia, invidia, trădarea și iubirea de bani. Vine vremea nouă, dar ce lasă în urmă vremea ce moare?
Bat clopotele la miezul nopții vestind îngroparea Anului Vechi și nașterea Anului Nou, când , cum spunea Părintele Cleopa, lăsăm în urmă un păcat și punem în locul lui o virtute, așezând viața între semnele înmulțirii și cele ale scăderii: Cu mâne zilele-ți adaogi / Cu ieri viața ta o scazi...
Așadar, petrecem Anul Vechi spre un nou răsărit al soarelui, prevestindu-i umbletul prin obiceiul Vergelului, al Semănatului, al Strigatului peste sat, prin metafora verdelui fraged cuprinsă în Sorcovă, prin hiperbolele binelui din versurile Plugușorului sau prin imaginile purității din colindele de Anul Nou în care nouă cerbi din munte nu beau din pahare, ci doar din izvoare. Spicul va fi cât vrabia, holdele „cu bobul des și pe creste și pe șes”, pustiul se va preface în iezer de ape, omul va fi tare ca piatra –iute ca săgeata, mesele vor fi întinse, zilele ca firul de trandafir. Prefigurările includ revărsări de lumină, dar și ideea de trudă și de dragoste pentru fapta cea bună, căci, se spune, Dumnezeu se uită mai ales la dragostea cu care au fost făcute faptele ce duc spre înnoire. Imită, omule, pământul! scriu cărțile sfinte. Fă roade ca el!
Înnoind timpul și lumea prin rodire, omul e chemat și la a judeca binele și răul, a se desăvârși prin felul în care știe să prețuiască valorile vieții și când poartă slava și când poartă hlamida suferințelor. Ne amintim, din nou, de Sfinții Părinți care vorbeau despre omul desăvârșit ca fiind cel ce primește cu o egală stare a Duhului și cu mulțumire toate schimbările vieții, atât cele fericite, cât și cele nefericite. Astfel, îi urăm omului puterea de a înțelege Sensul(Sinea!) Anului Nou, de a ști că Duhul zilei noi nu e zmeu de hârtie, de a simți nevoia de luptă în numele adevărului. Andre Gide în Jurnal vorbea despre singura dramă care-l interesează: lupta ființei cu ceea ce o împiedică să fie autentică. La fel scria Eminescu despre cei care în prăpastie vor cădea dacă nu vor ști să deslușească sensurile ( enigmele!) unui An Nou, dacă-l vor lăsa robit de cei cu capul prea strâmt,pitici moderni îmbrăcați în zale ruginite. Vine, demn, și urarea filozofului: Nu vă lăsați schimonosiți!
Astfel, îi urăm omului calea binelui, alipirea de bine, pornind și de la o reflecție din scrierile Sfântului Vasile cel Mare: Pe calea binelui mai degrabă obosești odihnindu-te, decât ostenindu-te; o urare firească, cu miez, cu respirație caldă, în avalanșa celor goale, gratuite,cuprinse într-o colecție de mesaje, urări, scrisori de Anul Nou recent publicată, făcând elogiul conturilor bancare, al belșugului constând în yahturi și valute.
Acceptăm de Anul Nou zgomotul de clopoței, pocnetele de bici, glasul buhaiului, uralele celor ce aprind focuri sacre pe dealuri în satele Transilvaniei, mai puțin zgomotul vorbelor deșarte, ce din coadă au să sune,căci Anul Nou nu e un timp oarecare. În accepțiunea celor treji, cumpăna dintre ani e veghe ( reveillon în limba franceză înseamnă veghe), liniște, speranță și rugăciune. Desigur, bucuria nu poate fi stăvilită, după cum nici străfundurile ce duc înspre limpeziri de cuget. Anul Nou e prilej de împăcare, iertare, cordialitate, prietenie, afirmarea dragostei părintești, prilej de îmbrățișare a celor ce-și alipesc binele în gând și suflet, fiind, în același timp, și susurul unor deliberări interioare asemuindu-se cuvintelor Marelui Oedip despre deplina lumină. De aceea, adăugăm, în felul nostru, ca urare de Anul Nourânduri din Rugăciunea stareților de la Mănăstirea Optina: Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce îmi aduce ziua care începe (...) Călăuzește voința mea și învață-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert și să iubesc!

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]