Amazoanele-bilanţ pozitiv

La sediul Clubului Amazoanele Bistriţene a avut Adunarea generală şi Darea de seamă pe anul 2008. Preşedinta asociaţiei, farmacist Livia Moldovan, a avut cuvântul de deschidere în faţa numărului impresionant de membri, dând citire Dării de seamă de la infiinţarea asociaţiei până azi, conturându-se creşterea evidetă a calităţii şi volumului acţiunilor şi actelor de susţinere a bolnavelor de cancer mamar, dar şi o acţiune deosebită de prevenţie a cancerului mamar şi cel al colului uterin, prin efectuarea a peste 7000 teste citologice Papanicolau, gratuit, şi în regim de ambulatoriu. Asociaţia Clubul Amazoanelor face parte dintr-un proiect pilot naţional , cu susţinere UE. S-a menţionat că, deşi mortalitatea este de10 ori mai mare, in România, în cazul femeilor bolnave de cancer mamar şi de col uterin, în comparaţie cu ţările mai dezvoltate din UE, prin tratamentele moderne şi depistarea bolii în faze incipiente, a crescut speranţa de viaţă a bolnavelor cu peste 20 de ani. Într-o atmosferă de colaborare şi prietenie s-a trecut la punctul doi al ordinii de zi, fiind schimbat Consiliul de conducere. S-a trecut de la un consiliu stufos, greu de întrunit în cazurile în care urmau să se ia decizi, la unul mai redus, flexibil şi care, în conformitate cu legile în vigoare, are şansa de-a întruni toate calităţile cerute de un forum de coordonare a unei astfel de instituţii. Printre invitaţi au fost şi Koncz Iolanda, reprezentanta punctului de lucru al asociaţiei, cu sediul în Beclean, care intruneşte deja un număr de 40 membri, dar şi scriitoarea Melania Cuc, susţinătoare a cauzelor nobile a amazoanelor. Având în vedre că se apropie ziua cea mai dragă femeilor, Mărţişorul, au fost dăruite flori şi cuvinte de dragoste, încurajări, fiecare dintre participante, bolnavă sau voluntară a confirmând că proverbul „ Ajută-ţi prietenul” ţine de evoluţia noastră umană pe scara valorilor mileniului în care nu mai putem să trăi singuri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5