Ambasadorul SUA, Hans Klemm, în vizită de lucru în Bistriţa-Năsăud!

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, se află într-o vizită de lucru în judeţul nostru, la invitaţia directorului regional pentru Europa Centrală şi de Sud al Fundaţiei Hope and Homes for Children (HHC),  Ştefan Dărăbuş, gazde fiind preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, şi directorul general Delia Rus de la Direcţia pentru Asistenţă Generală şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud.

Agenda de lucru a cuprins vizitarea casei de tip familial, realizată în de HHC în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, DGASPC BN şi Primăria Bistriţa, inaugurată la începutul lunii, la Bistriţa, pe str. Ion Pop Reteganu. Această casă a fost dată în folosinţă la începutul acestei luni, alături de cele 2 de la Năsăud, în cadrul procesului de închidere a Centrului de Plasament din Năsăud. De  asemenea, pe agenda de lucri figurează şi vizite la Feldru, Ilva Mică şi Rodna, la cazuri de reintegrare familială, de prevenire a separării familiale, dar şi de asistenţă maternală, cu sprijinul HHC. De asemenea, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a fost şi la Centrul de pe str. Toamnei din Bistriţa.

         „Mă bucur că sunt din nou în Bistriţa, mă bucur că Excelenţa Sa, domnul ambasador Hans Klemm şi-a găsit timp să vină să vadă ceea ce facem împreună cu Consiliul Judeţean,  cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, aici în Bistriţa–Năsăud. (...) Aş vrea să spun că mi-aş dori mai mult ca oficiali şi din partea statului nostru să poată să vină pe teren, să vadă ce se întâmplă între oameni, pentru că cred că vizitele acestea directe pot să schimbe mult şi să umanizeze perspectivele pe care le avem pentru oamenii între care trăim”, a declarat directorul regional al HHC, Ştefan Dărăbuş.

         Acesta a precizat că Fundaţia HHC va rămâne alături de Consiliul Judeţean şi de DGASPC BN „până când nu va mai fi niciun copil într-un mediu instituţional”. „De aceea am venit în urmă cu aproape 20 de ani, de aceea lucrăm de atunci împreună cu partenerii noştri de aici. Atâta vreme cât vor mai fi copii care îşi  duc viaţa în medii instituţonale, noi o să fim aici, alături de partenerii noştri să-i ajutăm să-i aducă în medii familiale. Avem un program de prevenire a separării familiale, care-i puternic şi pe care îmi doresc să-l continuăm aici în Bistriţa, mai ales că avem cu cine. Parteneri ca în Bistriţa în puţine locuri din ţară avem. E bine să ştii că lucrezi acolo unde e dorită implicarea ta ca organizaţie, acolo unde colegii tăi asistenţi sociali, psihologi vin şi au cu cine discuta şi au cu cine lucra şi vezi că sunt specialişti care într-adevăr vor să absoarbă o informaţie şi să o poată să o transfere asupra calităţii vieţii copiilo”, a mai spus Ştefan Dărăbuş.

 

Ambasadorul Hans Klemm: Parteneriatul care există în Bistriţa este impresionant

Ambasadorul SUA ÎN România, Hans Klemm, a mulţumit preşedintelui Radu Moldovan şi directoruluil general al DGASPC BN, Delia Rus, pentru organizarea vizitei, menţionând interesul pe care SUA îl are faţă de reintegrarea copiilor în medii familiale.

„După Revoluţie, Statele Unite ale Americii au avut un interes faţă de efortul guvernului, mai ales la nivel judeţean, de a deinstituţionaliza copiii şi de a-i plasa în familii mai degrabă decât în orfelinate.          În parteneriat cu HHC, am avut oportunitatea de a vizita mai multe locaţii în Baia Mare, Iaşi şi astăzi Bistriţa-Năsăud, pentru a vedea ce se întâmplă în teren, parteneriatul care s-a dezvoltat între comunitate, Consiliul Judeţean şi organizaţii nonguvernamentale, precum HHC, pentru a ajuta aceşti copii în scopul plasării acestora în familii”, a declarat ambasadorul SUA.

Ambasadorul Hans Klemm a adăugat că parteneriatul care există aici, în Bistriţa, este „impresionant”, la fel şi „familia” pe care a vizitat-o, atât prin felul în care arată casa, cât şi prin modul în care se simt copii, „care sunt aici doar de 2 săptămâni dar sunt fericiţi”. „Reacţia mea dupa vizitarea câtorva locaţii azi este una pozitivă, şi trebuie să îi felicit pe preşedintele Radu Moldovan, Fundaţia HHC şi directorul general Delia Rus de la Protecţia Copilului”, a mai spus Hans Klemm.

Acesta a mai precizat că şi-ar dori ar fi ca România sa relaxeze legile privind adopţiile în străinătate. „Printre obiective s-a numărat şi acela de a vedea exact ce se întâmplă în teren cu copiii din România care se află în această situaţie, care sunt provocările la care aceştia trebuie să facă faţă”, a menţionat oficialul american.

Ambasadorul Hans Klemm a mai spus că „există o  dorinţă de a adopta copii din România şi se permite dacă persoana care adoptă este de origine română”, fiind emisă recent o viză pentru un copil ce a fost adoptat de cineva din SUA.

 

Preşedintele Radu Moldovan: La Budacu de Jos şi la Livezile au fost identificate terenuri pentru încă două case

         Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, le-a mulţumit invitaţilor pentru faptul că au revenit în Bistriţa-Năsăud, precizând că parteneriatul cu HHC, unul onorant pentru Bistriţa-Năsăud, va continua.

         „Domnul director Dărăbuş mi-a spus încă de la inaugurarea de la Năsăud că putem să începem să identificăm alte două locaţii pentru a putea construi încă două case de tip familial, de data asta pentru copiii cu handicap grav din centrul de pe Toamnei. Împreună cu doamna director am avut o discuţie cu primarul comunei Livezile şi primarul comunei Budacu de Jos, care pregătesc deja mai multe terenuri. Reprezentanţii partenerilor noştri de la HHC, cu cei de la Direcţie vor merge să vadă aceste locuri şi eu cred că în foarte scurt timp vom demara construcţia, în parteneriat, aşa cum am făcut-o şi cu aceste case, pentru celelalte două case de tip familial pentru copiii cu handicap grav. Asta se va întâmpla pe termen scurt. Sunt onorat, ca reprezentant al cetăţenilor din Bistriţa-Năsăud să fiu partener cu HHC şi-i mulţumesc domnului ambasador care a venit cumva să certifice eforturile pe care fundaţia le face aici la Bistriţa”, a concluzionat Radu Moldovan.

         *** 

Procesul de închidere a Centrului de Plasament Năsăud a început în septembrie 2014. În acel moment, în centru se aflau 70 de copii şi tineri. Pe parcursul proiectului, numărul total de beneficiari a ajuns la 82 de copii şi tineri.

         Hope and Homes for Children, împreună cu DGASPC, s-a ocupat de evaluarea individuală şi de identificarea alternativelor de transfer pentru fiecare dintre copiiii din centrul de plasament. Pe parcursul procesului de închidere, 40 de copii au părăsit centrul de plasament. Pentru 14 dintre copii s-a reuşit reintegrarea în familiile lor naturale. 19 tineri care urmau să părăsească sistemul de protecţie au fost sprijiniţi prin programul de integrare socio-profesională, fie prin încadrarea în muncă, fie prin suport la revenirea lor în familiile din care proveneanu. Unul dintre copii a fost transferat în Serviciul Alternativ de Protecţie al Direcţiei, pentru 6 dintre copii au fost identificate familii de plasament, iar pentru copiii pentru care reintegrarea în familie şi asistenţa maternală nu au fost posibile, Hope and Homes for Children a construit trei case de tip familial, două în Năsăud şi una în Bistriţa.

.

Comentarii

30/07/18 12:21
comentator

Pai chiar asa. De ce statul asta prost ( scuzati expresia... ) nu-i lasa pe americani sa ne ia toti " coloratii ) , sa si-i " intabule " si sa faca ce vor cu ei ? De ce sa-i tinem aici la noi ... " aurolaci " in cea mai mare parte , care sa doarma pe sub poduri si tot felul de viaducte , abandonati de familiile lor , nu mai bine am da "liber la intabulare " ... sa scapam de ei ? Ar fi in avantajul ambilor ...
Problema este ca ei ar dori sa " intabule " ... doar licentiati, masteranzi ori doctoranzi... de ce nu , ca doar prostu nu-i cine " mananca " ... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]