Amenzi de peste 100.000 lei, aplicate de comisarii bistriţeni de la Protecţia Consumatorilor

Numai în lina iunie, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa – Năsăud au întocmit 50 procese-verbale prin care s-au aplicat amenzi în valoare de  aproximativ 115.000 lei. În plus, produsele controlate care au fost depistate cu deficienţe au fost scoas definitiv sau temporar de la comercializare în funcţie de abaterea constatată, precizează comisarul şef adjunct Iuliana Deneş.

Pe parcursul lunii trecute, au fost verificaţi agenţi economici care comercializează anvelope second-hand, fiind găsite anvelope second-hand depozitate pe rastele în aer liber sub acţiunea directă a razelor solare sau pentru care nu erau afişate preţurile. Probleme au fost identificate şi la agenţii ecomomici care vând echipamente electrice de uz casnic, de la lipsa marcajului de conformitate CE, a etichetei de importator/distribuitor, până la lipsa instrucţiunilor de utilizare traduse în limba română. Nereguli au fost depistate şi la comercianţii de produse cosmetice, în special de etichetare.

Totuşi, cele mai grave abateri au fost sesizate la unităţile de alimentaţie publică care organizează evenimente festive. Astfel au fost găsite materii prime şi produse expirate, “cu data durabilităţii minimale depaşită” sau care erau depozitate necorespunzător. Verificarea metrologică a cântarelor existente în buătarii nu era  efectuată la zi, listele de meniu erau incomplete, nefiind înscrise cantităţile nete pentru unele preparate servite consumatorilor.

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5